Archive for August, 2007

well…i was right!

Posted in bicolor si partial... on 25 August 2007 by impropriu

Mă mărit!!!

Eşti sigură! Ştii că ai 21 de ani neîmpliniţi…că ăsta e primul bărbat din viaţa ta?! Da ştiu sunteţi de 3 ani împreună şi da ştiu la fel de bine că el e un pic mai nerăbdător poate pentru că are un avans de 10 ani în faţa ta. Dar ştii ai 21 de ani neîmpliniţi şi ai toată viaţa înainte. Nu spun să-l laşi dar măcar nu face pasul ăsta. Locuiţi deja împreună…vă e foarte bine aşa.

Îl iubeşti? Păi îmi oferă ce-mi trebuie…îmi e confortabil…îl pot umili în public şi el zâmbeşte. Pot face ce vreau când vreau..are două job-uri deci pot consuma exact cât mă taie capul. Dă bine în costum, are prestanţă, e lector universitar…poartă ochelari.

Asta se întâmpla acum 3 ani şi o săptămână. Când a avut loc o nuntă cu fast…o nuntă în care s-au aruncat bani pe toate prostiile doar ca să fie spectacolul anului într-un oraş care se hraneşte doar cu chestii de genul ăsta. O nuntă unde mirii s-au certat în permanenţă…urmată de o luna de miere cu gust de fiere …nu mai conta, îşi văzuse visul cu ochii…era DOAMNĂ. Aşa şi?!

El împărţit între două joburi pentru a câştiga cât mai mulţi bani. Că doar o soţie de 21 de ani se întreţine cu multă sudoare. Rămas la fel de obedient şi ascultător. Ea studentă la 2 facultăţi şi având ca singură preocupare tocatul banilor la cele mai scumpe saloane…în cele mai de fitze cluburi şi restaurante. Ulterior şi-a tras drept hobby schimbatul job-urilor la cel mai înalt nivel. Nici unul nefiindu-i pe plac. Se întâlneau seara acasă când erau ori prea oboiţi ca să-şi mai vorbească ori prea preocupaţi de alte probleme casnice cum ar fi plătitul întreţinerii ca să se mai certe. De iubire, sex nici nu mai încape vorbă. Îi mai vedeam uneori…aparent atât de fericiţi…atât de mulţumiţi de noua maşină, de noul apartament…de noua haină de blană. Aşa si?!

Asta s-a întâmplat până de curând, în 3 ani de căsnicie minunată. Tot în timpul ăsta mi-au fost servite pe tavă…fără un avertisment prealabil mesaje de genul…”ştii tu eşti incapabila să ai o relaţie”…”nu te-am mai sunat pentru că tu eşti singură şi eu acum am alte priorităţi” “poate tu ne consideri plictisitori pentru că suntem căsătoriţi dar eu mă simt împlinită”, “ehh ştiu că am crescut împreună şi ne-am schimbat până şi scutecele între noi…dar eu acum am probeleme casnice”…ia mai dă-te’n morţii mătii?

Ai auzit…?! Că s-au despărţit…cică nu mai locuiesc demult împreună, am auzit că au avut şi prima înfăţişare la divorţ!!! Asta se întâmpla acum vreo săptămână când le-am trimis un mesaj protocolar şi rece să îi felicit pentru 3 ani de căsnicie! Mesaj fără răspuns evident. I-a ajutat la răspândirea veştilor acelaşi oraş de căcat în faţa căruia ţinuseră morţis să se dea în spectacol.

Mi-ar place să ştiu la ce ti-a folosit vaco că ai făcut o prioritate în viaţă din a te mărita? Cu ce te-a ajutat 3 ani acest mare statut de femeie căsătorită la care ai visat de când ai făcut 14 ani şi ţi-am explicat cum stă treabă cu femeile şi bărbaţii?! Cu ce te ajută acum că ai renunţat la toti oamenii din jurul tău pentru că erai singura “împlinită” şi noi eram nişte distruse?! Cu ce ţi-a schimbat viaţa în bine faptul că acum eşti femeie divorţată?!

Nu pot să spun că mă bucur…desi s-a comportat ca o vacă cu mine. Nu pot să mă prefac surprinsă, e un lucru la care se aştepta toată lumea. Însă pe cât de greu mi-a fost să asimilez faptul că se mărită ca o disperată la 21 de ani, îmi este şi mai greu să înghit informaţia că şi divorţează la 24!!

N-ar fi trebuit să fie aşa!

Advertisements

trebuia să-l fi ucis!

Posted in bicolor si partial... on 10 August 2007 by impropriu

Da..da..în mod clar ar fi trebuit să îl ucid din momentul în care am avut primul impuls peivindu-l în ochii lui negri…

Da..vorbesc de barbatul care a făcut şi subiectul postului trecut. Colegul…tentativa de sex..însurat mai apoi…venit cu invitaţie şi refuzat..întâlnit ulterior la sindrofie…şi refuzat în mod subtil din nou!

După sindrofia cu pricina primesc a doua zi telefon…îi văd numele pe ecran şi arunc aparatul cu dispreţ. Îmi puteam imagina cam ce doreşte. Doar că după o săptămână s-a făcut mai isteţ şi a sunat de pe un private…aşa că răspund cu gingăşia care mă caracterizează şi port o conversaţie extrem de amuzantă dar care reuşeşte să-mi ridice tot sângele în cap.

Mi-a tot explicat de nişte ceasuri elveţiene care merg cu nu ştiu ce energie…ajungând la concluzia de-a dreptul devastatoare cum că noi ar trebui să purtăm câte un bec pe cap. Hai lasă-mă ai simţit tu aşa cum fugea toată energia mea spre tine direct!???!! Vită şi eu că îmi place să mă joc cu focul. Şi îi spun distrusului să mă sune când are timp poate ieşim la o cafea să mai pălăvrăgim, imaginându-mi însă în naivitatea mea că flirtul nevinovat se va consuma la o cafea in miez de zi…aşa cum ne făcusem obiceiul înainte să-şi distrugă până şi viaţa socială însurându-se.

11.jpg

Crezi că i-a trebuit foarte mult?! A doua zi sună la fel de senin pe la 9 seara s-mi spună că are seară de fotbal. Fac pe naiva şi îi urez mult succes în acea alergătură nocturnă. Omul disperat însă insistă ceea ce mă face să inventez un bărbat cu care mă întâlnesc la miez de noapte şi pe care îmi e imposibil să îl refuz. Nu doar atât, merg mai departe şi spun că e iubitul meu de o monstruoasă perioadă de 3 luni. Îmi spun bună treabă…l-am potolit!

Marea concidenţă a făcut ca acel bărbat să apară în seara aia…şi sila mea mare a făcut să chiulesc a doua zi de la servici.

Dar nu am găsit nici măcar o explicaţie la cele 20 de telefoane date de el în acea zi. Mi-am tot spus…frate tre să se oprească la un moment dat. Nu a făcut-o drept pentru care am început să-i resping cu nesimţire apelurile. Îmi spun multumită că de data asta a înţeles şi mă pot bucura şi eu în linişte de o partidă…două de sex la amiază.

Eii aşşş…când să fac şi eu o treabă sună cineva la uşă. Mă duc tiptil imaginându-mi că mă aşteaptă vreo factură. SURPRIZĂĂĂĂ!!! Colegul meu în toată splendoarea se deplasase până la domiciliul meu să vază domne de ce nu îi răspund. NU a avut succes nici cu asta pentru a primit doar nişte chicoteli din spatele uşii pe care chiar nu mi le-am putut reţine. Apogeul a fost a doua zi când am aflat ca sunase şi la serviciul meu propriu să întrebe de mine bănuiesc!

E clar nu?! trebuia să-l fi ucis exact atunci când am avut ocazia. Sau trebuia să îi deschid uşa pur şi simplu şi la fel de pur şi de simplu să îi fut două peste ochi să se înveţe minte.

Încă mă mai întreb de ce un bărbat în halul ăsta de disperare se mai însoară?! Sau când şi de ce un bărbat însurat ajunge să alerge cu disperare după un futing oarecare?! Ai ales să te însori du-te’n chilu meu şi stai acasă sau dacă tot vrei să io tragi uneia măcar fă-o dracului mai discret!!

Şi doar am spus că nimic nu e aşa cum ar trebuie să fie nici cu el!

 

n-ar fi trebuit…

Posted in bicolor si partial... on 3 August 2007 by impropriu

Anul trecut aveam un coleg . De fapt singurul coleg care merita privit pentru aţi face ziua să treacă într-un mod mai plăcut.Frumuşel, foarte isteţ, plin de ifose şi de talente şi drept urmare cel mai leneş. Nici nu îţi trebuia mai mult de atat. Vroiai să iei o pauză şi să-şi eliberezi neuronii şi aşa obosiţi înlocuindu-i cu nişte conversaţii picante?..nu trebuia decât să îi faci un semn, să-ţi apuci în fugă cana de cafea şi aveai deja jumate de zi asigurată.El, dragul…ca mulţi alţi barbaţi.

Încleştat aparent într-o relaţie de vreo 6 ani cu o tipă ce părea la polul opus. Neconsolat, ducând lipsă de sex, sătul de certuri. Ţi se facea milă nu alta când îl vedeai cu câtă ambiţie şi perseverenţă cerşea atenţie în fiecare zi. Într-o miercure s-a cărat definitiv. Într-o altă sferă…lângă alte femei..cu tot cu zâmbetul lui timid cu tot cu ochii lui cei negri cu gene lungi. I-am dus lipsa ca sa recunosc până într-o joi când mi-a oferit cafeaua amestecată cu discuţiile noastre interminabile.

M-a ros curiozitatea, cred ca m-a ros şi lipsa altei activităţi şi m-au mai ros şi altele ulterior. Eu singură pe vremea aceea. Am terminat o cafea şi am schimbat locul…am terminat o săptămână de cafele şi zeci de tigări. El a terminat să-şi verse amarul în urechile mele…si şi-a urlat fericirea că era în sfârşit liber în creierul meu nu prea rational. Nu mai era atât de interesant singur…costumul cel negru şi cravata albăstruie nu îi mai veneau atât de bine pe un trup de bărbat fără obligaţii şi parcă nici nu mai mirosea atât de provocator acum că emana doar propriul lui miros de libertate.Dar am zis de ce nu…una din multele mele încercări eşuate. Am vrut să mă conving şi am făcut-o. După care mi-am îmbracat armura de indiferenţă şi m-am cărat oarecum dezamăgită. A tot sunat…a tot încercat să revină…aşa cum până la urma a revenit la toate lucrurile de care debea scăpase. Mi-ar fi fost cu neputinţă să reiau şi eu ce tocmai încheiasem.

Cred ca era tot o miercuri…şi cred ca era la vreo 3 sau 4 miercuri diferenţă de încercarea unei partide fără nici un rezultat vizibil de sex pe care o avusesem, când stătea în uşa biroului şi mă privea aşteptând să-mi înmâneze protocolar invitaţia la nuntă. Cred că şi dupa ce a plecat şi după ce am citit-o ..şi mai ales după ce mi- a spus că ştie că face o prostie..am crezut că nu e decât o glumă pusă la cale de mâinile lui de altfel extrem de dibace. Nu m-am dus…deşi mi-ar fi plăcut, măcar aşa de dragul distracţiei.Însă în perioada asta debea fac faţă propriilor mele drame..nu pot asista şi la altele.

Trecu cam vreo luna de atunci cred..timp să-şi facă luna de miere şi altele nu la fel de dulci. N-am mai vorbit nu m-a mai interesat. Duminica însă ma duc la o  sindrofie. Şi peste cine dau. Familie în deplinătatea ei. El neschimbat. Ea mai sigură pe ea…doar câstigase. Lucru care însă nu a făcut-o să renunţe la al încolăci în permanenţă cu o privire suspicioasă.

Nu ne-am vorbit prea mult..în schimb m-a privit cu o insistenţă care m-a făcut să mă simt de-a dreptul goală. M-a atins de câte ori a avut ocazia şi atunci când nu o avea şi-o făcea. Mi-a strâns mână..mi-a mângâiat degetele…şi-a plimbat nevinovat arătătorul pe curba spatelui meu ştiind că nu pot reacţiona. Ăsta a fost un moment care mi-a scos la suprafaţă înstincetele criminale…şi am simţit că i-aş putea înfige un cuţit direct în inima, pentru ca mai apoi să stau zâmbind să-l văd sângerând.

Poate că era mai bine să rămână colegul frumos cu privire intunecata capabil de conversaţii spumoase la cafeaua de dimineaţă. Poate că era mai bine dacă aş fi putut să-mi imaginez privindu-l în zorii zilei prin fumul de tigară că e un pic mai altfel decât restul. Poate că ar fi fost mişto să-l văd căsătorindu-se, imaginandu-mi că a făcut-o din dragoste. Mi-ar fi dat poate speranţe că încă se mai poate şi altfel

Că mai sunt lucruri care se întâmplă aşa cum ar trebui să se întâmple!