Archive for January, 2008

do you really want to know?!

Posted in bicolor si partial... on 27 January 2008 by impropriu

lawyer01.jpg

Ştii ce cred?! că sunt lucruri ce n-ar trebui să fie spuse niciodată….Lucruri pe care ai face orice să nu le auzi vreodată…de care ai prefera să fii scutit şi care necesită uneori atât de puţin efort pentru asta. Sunt de fapt lucrurile pe care tu deja le ai acolo undeva, proiectate în creier în diverse scenarii, dar pe care ţi-ai dori să nu le vezi niciodată transpuse în realitate.Doar atâta timp cât există acolo undeva în imaginaţia ta mai mult sau mai puţin bolnavicioasă, te poţi juca cu ele după bunul tău plac… le poţi rupe în bucăţi pentru ca mai apoi să le readuci la viaţă cu un zâmbet…le poţi ucide cu sânge rece pentru ca mai apoi să le poţi jeli…

Doar atâta timp cât ştii că există doar în căpuşorul tău mic şi creponat îţi poţi permite luxul unei speranţe că lucrurile stau altfel şi că oricând ar putea face acea cale întoarsă care ţi-ar aduce satisfacţia că până la urma s-a întâmplat exact ce ai vrut tu…

Nu vorbesc despre lucruri transformate în obsesie… nu vorbesc despre situaţii împinse la paranoia care reuşesc să-ţi oprească timpul în loc, lucruri de care reuşeşti într-un fel sau altul să te cramponezi pentru a-ţi scuza dezastrul din viaţă… Cred că vorbesc despre “nimicurile importante”, despre “lucrurile mici cu mari semnificaţii”…despre oameni pe care cândva îi respirai…oameni care au lăsat urme…si care şi acum poate că înseamnă mai mult decât melancolie şi trecut…
Sunt situaţii de fapt trecute şi tratate cu indiferenţă în timp dar care materializate…dor…îţi zgâlţâie orgoliul şi încrederea în tine…îţi ridică o mie de întrebări pe care le făcuseşi uitate…

Ai vrea să ştii dacă bărbatul pe care până nu demult îl considerai…amorul vieţii tale (pe care poate o să-l consideri aşa şi de acum încolo), bărbatul pe care de altfel tu ai ales să-l laşi în urmă acum atât de mulţi ani şi care totuşi a reuşit să fie atât de constant în mintea ta şi atât de mulţi ani după…îşi va întregi familia cu un copil?! sau ai prefera să nu cunoşti existenţa acestui mic “amănunt” pentru ca tu să-ţi poţi imagina în continuare că este şi va sfârşi extrem de nefericit fără tine…?!

Crezi că că ar fi mai bine dacă partenerul tău de sex pe care l-ai iubit până la sufocare într-un punct atât de nefericit al vieţii tale îţi va spune că şi-a găsit amorul…şi pe cale de consecinţă nu doar că nu te va iubi pe tine niciodată dar nici nu ti-o mai trage şi probabil că nici nu-ţi va mai vorbi de acum încolo?! Sau ai prefera să crezi că acele partide săptămânale de sex şi-au găsit finalul din cu totul alte motive…şi că poate vă veţi mai întâlni măcar privirile între două sticle cu bere…cândva?!

Ai vrea să ştii că soţul de care ai divorţat într-un trecut destul de apropiat tocmai s-a însurat….din nou?! Sau ai prefera să-ţi imaginezi că “ea”, pentru care de altfel s-a cărat de acasă, nu era decât o aventură iar dacă nu se va întoarce la tine după asta, în mod sigur va sfârşi singur într-o mizerie plină de remuşcări?!

În mod sigur sunt lucruri de care extrem de puţini s-ar bucura…dar probabil că sunt lucruri cu care ar trebui să trăim…să le tragem în piept cu putere pentru ca mai apoi să ni le extragem din creier…să le facem neştiute şi neauzite…tocmai pentru că aceia au fost cândva “personaje” într-un basm destul de frumos, care ramâne…

Au fost momente când am cerut o sinceritate deplină sperând poate că omul din faţa mea va spune de fapt ceea ce vroiam să aud sau crezandu-ma îndeajuns de puternică să suport zâmbitoare orice. Aşa cum au fost momente când aş fi preferat să fiu minţită, să mi se ascundă lucrurile care mi-au fost aruncate în faţă…

Poate că până la urmă…în anumite privinţe sunt omul jumătăţilor de măsură. Aşa că îţi dau voie să mă minţi, atât timp cât o faci cu cap!

Advertisements

ieşi afară….

Posted in bicolor si partial... on 21 January 2008 by impropriu

Nu suport oamenii falşi…lingăiii şi pupincuriştii de primă clasă care au reuşit cumva, cu mintea lor sugrumată, să înveţe să-şi flexeze vertebrele după cum bate vântul…care sunt într-atât de ipocriţi încât să-şi verse părerile de pe un talger sau altul al unei discuţii în funcţie de greutatea cu care atârnă fiecare…şi asta la modul cel mai primitiv…
Aşa cum nu suport paranoicii şi nevrozaţii care se cred ombilicul pământului în jurul căruia se învârt toate problemele lumii…ahhh şi nu suport lăudăroşii care îşi asumă meritele altora cu o seninătate debordantă….
Fac alergie la oamenii care fac asta în mod constant şi strănut la isterici…

hysterical-1.jpg

Ok…recunosc, poate că şi eu am fost ipocrită în câteva rânduri şi mai ales isterică…însă sper eu, am fost cu mult mai subtilă şi în 95% din cazuri mi-am recunoscut greşeala. Plus de asta, nu vorbeam despre mine aici…pentru că pe mine mă suport cu mult mai uşor (ce pot să spun sunt extrem de superficială )…decât unul de genul ăsta care îmi mînâncă nervii şi aşa alteraţi, atâtea ore pe zi…într-un spaţiu foarte mic în care nu ai nici cum să fugi…nici cum să-l stârpeşti…

Păi bre nene…îţi umblă piticii plini de draci pe tine, nu-ţi convine că te-am contrazis într-o discuţie pornită în glumă pe care paranoia ta a transformat-o într-un afront personal?! Dute de’ te linişteşte…fă sex…fă yoga eventual, dacă te descurci mai bine…îţi recomand cu căldură un ceai verde…o baie fierbinte…un masaj thailandez…

Întrucât…îţi spun cu toată sinceritatea, dacă-mi mai izbeşti de multe ori timpanul cu tonuri înalte de femeie bătrână…îţi cârpesc două peste ochi de nu te vezi!!!

anul ăsta….

Posted in bicolor si partial... on 3 January 2008 by impropriu
pledez pentru trio-ul amoros…
274997wceb_w.jpg
De ce?! Pentru că a devenit o modă, pentru că e în trend să trăieşti o poveste în trei, pentru că orice om care se “respectă” face parte dintr-unul…sau pentru că dacă tot am făcut parte şi eu din unul sau din altul în ultimii vreo doi ani, aş putea măcar să-mi fac unul propriu cu care să mă joc după bunul meu plac…doar în mare parte am învăţat regulile pe propria-mi piele ce mama dracului…

N-ar trebui să fie greu, nu?! Sunt atâţia care reuşesc să-şi sfârşească aşa fiecare zi…sunt atâţia care îşi încep fiecare dimineaţă într-o astfel de poveste…

Aş putea găsi un bărbat formidabil, frumos, un bărbat delicios de senzual care probabil ar fi putut fi dragostea vieţii mele dacă îl întâlneam acum câţiva ani. Un bărbat aproape la fel de inteligent ca mine cu care să pot comunica…un bărbat intens cu care să mi-o trag cu flăcări…un bărbat pe care deşi îl detest azi mă întorc la el mâine…
Un bărbat pe care orice femeie l-ar adora…dar care mie nu mi-ar fi de ajuns…

Şi mi-aş putea găsi un al doilea bărbat pentru a întregi povestea…poate nu atât de frumos…şi în mod sigur diferit de celălalt dar care în aparenţă îmi oferă altceva…

Aş putea spune orice pentru ai face să mă iubească…aş putea face orice pentru a le arăta că îmi pasă…m-aş putea distra copios urmărindu-le reacţiile…şi m-aş putea refugia oricând în braţele unuia sau a altuia când ceva merge prost într-una din părţi…Ar putea fi, fără ca ei să ştie, plasa mea de siguranţa în momentul când trapezul unui confort începe să se zgâlţâie. Poate chiar pentru un moment mi-aş putea imagina ca iubesc pe fiecare din ei în parte…

Acestea fiind datele nu-mi rămâne decât să învăţ cum să mă mint pe mine pentru ca mai apoi să învăţ cum să îi mint pe ei…Trebuie să învăţ cum să plec din braţele unuia în a cărui ochi mi-am scăldat dimineaţa pentru a însenina seara celuilalt. Trebuie să învâţ să-mi împart viaţa între doi bărbaţi diferiţi cu aceleaşi pretenţii poate… Trebuie neapărat să învâţ cum să iubesc pentru un moment pentru ca a doua zi să uit că am făcut asta.. Şi mai ales trebuie să învăţ să mă uit în ochii lor spunând ceva astazi…pentru ca mâine să afirm plină de furie contrariul…Aş putea învăţa să dau vina pe alţii pentru propriile-mi confuzii…Aş putea învăţa să nu le încurc numele..aşa cum aş putea învăţa să mimez orgasmul şi amorul…respectul şi încrederea…

N-ar trebui să fie greu, nu?! sunt doar vorbe…şi poate mici păreri de rău…

Să-ţi găseşti încă un bărbat pe lângă cel pe care îl ai deja e mai simplu decât să dai cu pumnii în pereţi…şi în mod sigur mult mai puţin dureros…plus de asta se presupune că dacă trăiesc dublu fericirea mea va fi de două ori mai mare…nu?!