Archive for April, 2008

30 aprilie

Posted in bicolor si partial... on 30 April 2008 by impropriu

Am un program foarte lejer la servici….program de bugetar…şi probabil că dacă remuneraţia nu ar fi pe măsură ar fi mulţi care m-ar invidia. De ceva vreme însă, deşi e o perioadă destul de lejeră, ajung acasă atât de obosită de parcă zici că am dat cu sapa sau am plantat arbagic 8 ore pe zi…

Aşa încât nu-mi rămâne decât să cred că pe mine oamenii care mă înconjoară mă obosesc mai mult decât orice muncă prestată în contextul actual.. Mă simt ca într-o nenorocită de capcană cu foarte multe ieşiri, însă fiecare cu câte o prăpastie în ea…ceea ce face imposibilă orice scăpare definitivă spre o lume mai normală. Tot ce-mi rămâne de făcut este să-mi mulez propriile-mi demenţe după fiecare din ele în funcţie de situaţie.

Trăiesc între nişte vampiri energetici care îmi sug toată energia pe care o mai poate produce încă mecanismul meu…care mă lasă fără vlagă. Sunt oameni care mă obosesc psihic, care mă tocesc într-un asemenea hal încât mă aduc în pragul unor ieşiri care mai de care mai necontrolate. Unul are senzaţia că nu mai poate de dragul meu dar ii e imposibil sa-mi cunoasca, si mai ales sa-mi respecte starile….altele au senzatia ca trebuie sa lupte pentru atentie….alta e pur şi simplu exagerat de sociabilă…alta e enervant de incompetentă dar se încăpăţânează să facă lucruri a căror dâre trebuie să le şterg eu…
Sunt nişte personaje pitoreşti…foarte mişto…puţin după ora 9 când sunt mai în minţile mele cu cafeaua băută şi poate puţin după 12 când creierii mei nu sunt atât de zdrobiţi…În rest e un coşmar cu termen ora 16.00

Sunt oameni care nu mă cunosc…sunt oameni care în mod tragic au impresia ca ceea ce sunt eu, aşa cum sunt acum e doar o aparenţa şi aşteaptă sau şi mai grav încearcă să mă schimbe in ceea ce în mod eronat cred ei că sunt eu…Nu sunt decât o proiecţie a minţilor lor, prea încăpăţânată însă să se materializeze….trist e că sunt oameni răbdători…

Mi-e dor de foştii mei colegi, mi-e dor de oameni normali…care înţelegeau fără să le spui nimic, mi-e dor să împart liniştea cu oameni care ştiu s-o aprecieze…mi-e foarte dor să vorbesc cu oameni cu oameni care ştiu să asculte şi care întotdeauna ştiu ce să spună….

Advertisements

happy easter and a happy new year…

Posted in bicolor si partial... on 26 April 2008 by impropriu

Pâna la urmă s-a întâmplat şi ceva bun astazi…
Ne-au trimis dracului acasă…să ne vopsim ouăle şi să ne frământăm cozonacii…cine poate, ştie şi are. Eu n-am…ştiu dar n-am cui…

Deci nu-mi rămâne de făcut decât să spăl putina spre casa părintească că doar călătorului îi şade bine cu drumul…unde-o să găsesc, ca de obicei totul făcut de-a gata şi unde contribuţia mea constă în simpla-mi prezenţă. Probabil că urmând o tradiţie de câţiva ani o să mă alcoolizez într-un mare fel şi-o să declanşez nişte orgii gastronomice de mare angajament…
Asta ca să am de ce mă jeli ulterior când mă sui pe cântar. Mă plitisesc rău dacă nu mă mustră conşiinţa pentru ceva…

By the way-…vând parfum…anyone?!

Aşa că vă urez toate cele care se urează şi nu mă pricep eu la ele…din alea cu bucuriile şi fericirile care năpustesc acu asupra noastră de o să rămânem cracănaţi de atăta bunătate…sau din alea cu lumina care se pogoară în sufletele noastre dar din păcate ne ţine fix doar pentru noaptea de înviere…că după aia tre sa revenim în lumea reală unde ne injunghiem cu o mână deşi cu cealaltă continuăm să ne inchinăm…le ştiţi şi voi la fel de bine…

Şi asta pentru că n-am fost lăsată să ascult la birou…pentru un personaj drag mie care din păcate îşi va ciocni ouăle cu un personaj drag lui care în mod tragic nu sunt eu….

crezi că am o zi proastă…

Posted in bicolor si partial... on 25 April 2008 by impropriu

Nu ştiu alţii cum sunt dar pentru mine dimineaţa este momentul definitoriu al zilei.
M-am trezit ca o tâmpă azi dimineaţă, nu-mi venea sub nici o formă să ies din casă de parcă aş fi ştiut ce zi de coşmar mă aşteaptă….
Alergi ca o capră pe islaz să nu-ţi laşi iubitul să aştepte, că doar la el e mai simplu să-şi tragă izmele pe el…te urci în maşină şi începe circul unei “vineri mari” pe care mi-o doream a fi foarte liniştită.

Da ştiu pisi, orice femeie în minţile ei în momentul în care pseudo-iubitul ei i-ar face cadou de iepuraş un parfum ar fi plină de rânjete de mulţumire, n-ar mai prididi să-şi dea ochii peste cap şi să dea din gene, te-ar lua în braţe şi te-ar acoperi de săruturi dulci…What a fucking bullshit…Eu nu sunt orice femeie….eu detest să primesc cadouri scumpe, mă stânjeneşte cumplit şi mă enervează să mă văd pusă în situaţia de a întoarce gestul. Pentru că dacă mă irită ceva mai mult decât să primesc cadouri este să le fac. Cu atât mai mult cu cât discutăm despre un fuck buddy săptămânal…
Da ştiu că nu vrei să te pun într-o situaţie penibilă refuzându-te….deci ce dracu rămâne de făcut decât să mă pun eu în penibilitatea situaţiei de a-l accepta. Doar eu sunt mama sacrificaţilor….

Ajungi plină de spume la locaţia de senzaţie unde cică îţi desfăşori activitatea şi te duci buluc în bucătărie să-ţi bei cafeaua, rugandu-te la toţi sfinţii să nu fi ajuns nimeni înaintea ta ca să-ţi poţi potoli şi tu minţile în linişte…Eii draci…doar o zi proastă la mine…continuă întotdeauna prost…şi inevitabil se termină mai rău….
Ai 8 ore de program la dispoziţie în care poţi vorbi despre ce te doare pe tine, despre cum să mai pui mâna pe nişte funcţii, despre pe cine dracului să mai pupăm în cur ca să ajungem şi noi nişte sefuţi mai mici, despre lucrări, despre tot ce vreţi voi şi multe altele în plus…E oare vacarmul ală de voci, râsete exagerate şi ceşti trântite singura voastră modalitate de a vă petrece dimineaţa…e oare şi ăsta un moment al zilei de care să vă folosiţi pentru a fi în centrul atenţiei?! de a atrage privirile tuturor prin glume tâmpite şi misoginisme de prost gust?!
Oare nu mai ştie nimeni să aprecieze tăcerea?!

Mă retrag într-un birou în care şi acum mă simt de parcă aş fi în vizită, dau drumul la muzică şi aştept să se potolească lumea, să se retragă în birourile lor puchinite şi să-şi ferece uşile. Trag cu urechea pe hol…şi mă avânt din nou spre bucătărie să-mi mai fac o cafea pe care să nu o beau cu noduri, să fumez o tigare care chiar să-mi fericească plămânii…să tac din gură…

Nu există aşa ceva…Pe un etaj unde sunt 15 birouri să crezi că poţi fi o secundă singur cu tine în bucătărie te face un tâmpit. Minunata mea colegă, pe care îmi vine să o pocnesc şi când nu e de faţă…uite aşa ajung eu să-i duc dorul lui Răzvan care prin comparaţie pare un colos de normalitate. Pun cafeaua şi ma retrag pe hol sub un pretext anume…ca să mă întorc probabil în 5 minute după ce o văd că iese si mă arunc vertiginos spre expresor…am crezut că îmi pocnesc venele în cap de draci când am vazut că îşi însuşise cu nonşalanţă 3 sferturi din cafeaua mea….

Nu-i nimic îmi spun…o să scurg şi eu trei picături pe care o sa le sorb singură la geamul de pe hol…Singură?! Ei bine nu….pentru că dacă tot m-a văzut acolo de ce să nu vină inca unul să facă conversaţie de salon…da de ce să nu mai vina inca unul…şi unde sunt trei nu-i aşa că pot şi 5.
Ahh şi dacă tot eşti aici să-i povestesc cum a fost….
Păi ştii n-am putea mai târziu că nu mă simt prea bine…
Băy ştii cum a fost….and here we go again…
Mi-ar fi putut spune la fel de bine că ii doare fix în cur de cum mă simt io…faptul ca trebuiau să vorbească depăşea cu mult ca importanţă starea mea fizică sau psihică…

Unde dracului să mă mai duc? unde să mă mai ascund?! În gură de şarpe probabil mai ales după ce am vărsat singurele picături de cafea care îmi reveniseră direct în xeroxul minunat pe care îmi sprijinesem cana. Dar nu, mă duc la dracu în praznic în birou să răspunz la un telefon care oracăia de juma de oră fără să-l bage nimeni în seamă. Şi dacă tot m-am apucat să distrug tot ce îmi cade în mână de ce sa nu vărs şi un pahar cu apă în tastatura colegei…

Cred că ală era un moment potrivit să mă duc acasă….

Dar cum să pleci…ce eşti de capul tău…pleacă colega că ea are 2 copii mici acasă. Iaca dacă aveai şi tu nişte plozi te duceai acasă nu stateai ca vita furajeră la servici frecând duda pînă se înroşeşte dar epuizându-te psihic oricum în procesul de a te arăta foarte ocupat…
Da până pleacă n-ar fi mai bine dacă aş da putin muzica mai încet că o deranjează de la cititul presei…sau şi mai bine n-aş putea să o inchid…

Eii bine ăsta a fost momentul în care am trecut de la starea în care aş fi pocnit pe toată lumea la starea în care m-aş fi pocnit singură…exclus asta…aşa că m-am apucat de bocit…

În mod sigur o sa revin…întrucât e debea ora 11 jumate….

treabă de marţi…

Posted in bicolor si partial... on 8 April 2008 by impropriu

începută-ntr-o joi cred…

când te mănâncă in cur mai bine te scarpini cu toate degetele până îţi dă sângele decât să faci pe isteţul apucându-te să cauţi soluţii mentolate care să-ţi alunge furnicăturile…

uitaşi să spun…

Posted in bicolor si partial... on 4 April 2008 by impropriu

că puteţi sta relaxaţi în această perioadă de isterie bucureşteană…întrucât miliţia veghează total şi planetar asupra siguranţei dumneavoastră. Ştiu că vă doare undeva de aceste impresionante desfăşurări de forţe ale ministerului “cu interne”…şi vă spun cu toată sinceritatea că pe o parte din noi tot cam pe acolo ne deranjează…
Cu excepţia nopţilor pe care le-am petrecut într-un mod inutil şi inuman la servici…pe un pat pliant dar cu extremă mândrie ca sunt obligată să servesc patria…când m-a durut prin mai multe locuri…
Ei bine da, a sunat telefonul din birou într-o noapte…pentru un soi de problemă ce apăruse la miez de noapte. Tresari…cazi cu patul…te agaţi cu piciorul de firul tastaturii…te duci orbecăind ca o cârtiţă spre receptor…Cum nu vin la dumneavoastră?! Adicătelea nu îmi trag repede pe mine uniforma pe care nu o am?! Şi nici măcar nu ieşim în stradă să rupem niste capete de activişti?! Ahh e doar o chestiune de interpretare legislativă?! Ce naşpa…deci pot să mă culc la loc, nu?! Foarte trist…

Poate o să ajung să înţeleg şi eu de ce dracului mi-am petrecut două săptămâni dormind pe la muncă, în condiţiile în care sunt doar un amărât de funţionar public cu statut special, demiliarizat…doar cu o poşetă personală foarte mare şi grea în dotare pe post de armă. De ce dracu chemi juma de instituţie pe noapte la muncă să stea să frece duda 24 de ore şi să plece atat de anihilaţi de acolo încât să le fie imposibil ca a doua zi să mai dea vreun randament în ceea ce fac. Care ar fi motivul pentru care trebuie să stai cu ochii beliti în tavan asteptand să fii solicitat în vreo problemă pe care ştii foarte bine ca o poţi rezolva la un telefon de la care poţi vorbi şi de acasă. De ce ne chinui nene în condiţiile în care oricum nu ne poţi scote în stradă la o adică pen’ că nu avem pregătirea necesară…iar pentru orice alte probleme de extremă urgenţă oricum trebuie să ajungem şi de pe marte în 40 de minute cu curu în scaunul biroului.

printre altele…vă urez “un summit fericit!!!” şi un pat foarte moale ceea ce îmi doresc şi mie…