crezi că am o zi proastă…

Nu ştiu alţii cum sunt dar pentru mine dimineaţa este momentul definitoriu al zilei.
M-am trezit ca o tâmpă azi dimineaţă, nu-mi venea sub nici o formă să ies din casă de parcă aş fi ştiut ce zi de coşmar mă aşteaptă….
Alergi ca o capră pe islaz să nu-ţi laşi iubitul să aştepte, că doar la el e mai simplu să-şi tragă izmele pe el…te urci în maşină şi începe circul unei “vineri mari” pe care mi-o doream a fi foarte liniştită.

Da ştiu pisi, orice femeie în minţile ei în momentul în care pseudo-iubitul ei i-ar face cadou de iepuraş un parfum ar fi plină de rânjete de mulţumire, n-ar mai prididi să-şi dea ochii peste cap şi să dea din gene, te-ar lua în braţe şi te-ar acoperi de săruturi dulci…What a fucking bullshit…Eu nu sunt orice femeie….eu detest să primesc cadouri scumpe, mă stânjeneşte cumplit şi mă enervează să mă văd pusă în situaţia de a întoarce gestul. Pentru că dacă mă irită ceva mai mult decât să primesc cadouri este să le fac. Cu atât mai mult cu cât discutăm despre un fuck buddy săptămânal…
Da ştiu că nu vrei să te pun într-o situaţie penibilă refuzându-te….deci ce dracu rămâne de făcut decât să mă pun eu în penibilitatea situaţiei de a-l accepta. Doar eu sunt mama sacrificaţilor….

Ajungi plină de spume la locaţia de senzaţie unde cică îţi desfăşori activitatea şi te duci buluc în bucătărie să-ţi bei cafeaua, rugandu-te la toţi sfinţii să nu fi ajuns nimeni înaintea ta ca să-ţi poţi potoli şi tu minţile în linişte…Eii draci…doar o zi proastă la mine…continuă întotdeauna prost…şi inevitabil se termină mai rău….
Ai 8 ore de program la dispoziţie în care poţi vorbi despre ce te doare pe tine, despre cum să mai pui mâna pe nişte funcţii, despre pe cine dracului să mai pupăm în cur ca să ajungem şi noi nişte sefuţi mai mici, despre lucrări, despre tot ce vreţi voi şi multe altele în plus…E oare vacarmul ală de voci, râsete exagerate şi ceşti trântite singura voastră modalitate de a vă petrece dimineaţa…e oare şi ăsta un moment al zilei de care să vă folosiţi pentru a fi în centrul atenţiei?! de a atrage privirile tuturor prin glume tâmpite şi misoginisme de prost gust?!
Oare nu mai ştie nimeni să aprecieze tăcerea?!

Mă retrag într-un birou în care şi acum mă simt de parcă aş fi în vizită, dau drumul la muzică şi aştept să se potolească lumea, să se retragă în birourile lor puchinite şi să-şi ferece uşile. Trag cu urechea pe hol…şi mă avânt din nou spre bucătărie să-mi mai fac o cafea pe care să nu o beau cu noduri, să fumez o tigare care chiar să-mi fericească plămânii…să tac din gură…

Nu există aşa ceva…Pe un etaj unde sunt 15 birouri să crezi că poţi fi o secundă singur cu tine în bucătărie te face un tâmpit. Minunata mea colegă, pe care îmi vine să o pocnesc şi când nu e de faţă…uite aşa ajung eu să-i duc dorul lui Răzvan care prin comparaţie pare un colos de normalitate. Pun cafeaua şi ma retrag pe hol sub un pretext anume…ca să mă întorc probabil în 5 minute după ce o văd că iese si mă arunc vertiginos spre expresor…am crezut că îmi pocnesc venele în cap de draci când am vazut că îşi însuşise cu nonşalanţă 3 sferturi din cafeaua mea….

Nu-i nimic îmi spun…o să scurg şi eu trei picături pe care o sa le sorb singură la geamul de pe hol…Singură?! Ei bine nu….pentru că dacă tot m-a văzut acolo de ce să nu vină inca unul să facă conversaţie de salon…da de ce să nu mai vina inca unul…şi unde sunt trei nu-i aşa că pot şi 5.
Ahh şi dacă tot eşti aici să-i povestesc cum a fost….
Păi ştii n-am putea mai târziu că nu mă simt prea bine…
Băy ştii cum a fost….and here we go again…
Mi-ar fi putut spune la fel de bine că ii doare fix în cur de cum mă simt io…faptul ca trebuiau să vorbească depăşea cu mult ca importanţă starea mea fizică sau psihică…

Unde dracului să mă mai duc? unde să mă mai ascund?! În gură de şarpe probabil mai ales după ce am vărsat singurele picături de cafea care îmi reveniseră direct în xeroxul minunat pe care îmi sprijinesem cana. Dar nu, mă duc la dracu în praznic în birou să răspunz la un telefon care oracăia de juma de oră fără să-l bage nimeni în seamă. Şi dacă tot m-am apucat să distrug tot ce îmi cade în mână de ce sa nu vărs şi un pahar cu apă în tastatura colegei…

Cred că ală era un moment potrivit să mă duc acasă….

Dar cum să pleci…ce eşti de capul tău…pleacă colega că ea are 2 copii mici acasă. Iaca dacă aveai şi tu nişte plozi te duceai acasă nu stateai ca vita furajeră la servici frecând duda pînă se înroşeşte dar epuizându-te psihic oricum în procesul de a te arăta foarte ocupat…
Da până pleacă n-ar fi mai bine dacă aş da putin muzica mai încet că o deranjează de la cititul presei…sau şi mai bine n-aş putea să o inchid…

Eii bine ăsta a fost momentul în care am trecut de la starea în care aş fi pocnit pe toată lumea la starea în care m-aş fi pocnit singură…exclus asta…aşa că m-am apucat de bocit…

În mod sigur o sa revin…întrucât e debea ora 11 jumate….

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: