iar am o zi proastă…

doar e luni, nu?!
Lunea e cea mai proastă zi din săptămână, e clar..o simt în urina de dimineaţă…de fiecare dată. N-am putea oare, noi cei care detestăm definitiv prima zi a săptămânii, să purcedem mână’n mână într-o iniţiativă legislativă care să susţină începerea săptămânii de lucru marţea?!
Pen’ că m-am culcat oarecum târziu…în mod evident m-am trezit şi mai târziu…ceea ce m-a pus în imposibilitatea de a ajunge la locul de întâlnire cu micul matiz verde al colegei ce mă mai cară la servici. Bun asta însemna metrou…
Care metrou, dacă îl ştiţi…pantilimon – eroilor via unirii şi-a urmat cursul firesc fără să-i pese câtuşi de puţin de faptul că pentru mine e luni dimineaţă, că mi-e silă/lene/scârbă să mă duc la serviciul magnific sau că sunt privată de sex de aproape o lună ceea ce mă face mai ciufută decât de obicei…
Dacă mai există vreun pinguin ca mine care circulă pe aceeaşi rută dimineaţa pe răcoare, adicătelea 7 – 7 şi 10 fix…poate reuşeste să-mi explice şi mie logica Metrorexului în a veni din 10 in 10 minute când lumea stă ciorchine să plece pe la întreprinderile şi uzinele statului sau ale vreunui patron burtos cu merţan. Sau de ce la absolut fiecare staţie câte un maistru mecanic sau cum se numesc sofeurii ăştia de stau lăfăiţi în cabinele lor…trebuie să se isterizeze oarecum surprinşi că tu domne nu laşi metroul să plece din staţie pen’ că insişti cu încăpătânare să te sui într-un vagon plin până la refuz. Doar nu oi vrea să şi ajungi la timp la servici…?! Ei drăcia dracului…
Şi când eşti deja în culmea spumelor şi curg apele după tine, că doar e aproximativ iarnă afară deci nu ne mai trebuie niciun fel de ventilaţie înauntru, să-mi spună şi mie cineva de ce în fiecare dimineaţa opreşte preţ de 5 minute în staţie la Izvor?????!!!!!!!!!!!!! E chiar atât de greu să te sincronizezi cu metroul de vine din direcţia opusă?
Mai las-o dracului de treabă…că o să cedez într-o bună dimineaţă…într-o bună dimineaţă de luni şi-o să mă duc să-i fut două palme peste ochi aluia de ţine maneta…

La mine in faţa blocului, căci eu prestez job într-un bloc..stă relaxată o salvare…oare după cine o fi venit?!

Desigur că lunea ar trebui să fie ilegal să munceşti. Lunea ar trebui să stai la cafele…să-ţi povesteşti eventualele aventuri erotico-sexuale de weekend…să fumezi mult…şi din vorbă în vorbă să se facă ora 4 când tu mai încasezi banii contribuabililor pă o zi şi te duci relaxat acasă la tine..sau la alţii după caz şi după posibilităţi.
Asta aşa într-o lume ideală sau dacă ai lucra într-un sanatoriu de debili unde fiecare zi e duminică. Trist e că după ce că te deranjează pe tine şeful cu diverse şi diversificate solicitări, care evident din pucntul tău de vedere ar putea liniştit să aştepte până mâine, trebuie să mai deranjezi şi tu pe alţii care în mod sigur vor deranja la rândul lor. Şi uite aşa lunea dis de dimineaţă însămânţezi ură între semenii tăi. Şi tu de fapt n-ai nicio vină…tu nu vroiai decât să bei cafele să fumezi mult şi să-ţi povesteşti aventurile erotico-sexuale. Ţi se pare corect?!

Am vărsat cana de cafea, tipic aş spune…pe birou..pe lucrări…pe scaun şi pe perete. N-am dat deloc pe mine…dar nu e timpul pierdut….Mă bate gândul să port o mare bărbiţă care să mă protejeze de toate eventualele bale care mi se scurg în decurs de 8 ore…

Pe colegul meu l-a sunat nevasta şi la certat că nu i-a plătit factura la telefon drept pentru care ea acum după ce că a trebuit să se deplaseze singură în acest scop mai plăteşte şi penalităţi…Nu că m-ar fi interesat da’ femeia “vorbea” foarte tare în telefon…

e 1 jumate deja..hai că din vorbă în vorba se face ora 4 şi v-am mai mâncat banii degeaba o zi…

Andreea Raicu s-a despărţit în sfârşit de Chirilă..le-a luat cam mult ca să bage de seamă că unul e hais şi altul cea. Lumea le-a tot spus..da’ ei nu şi nu…Dar oricum Tudor îţi stă mai bine să mergi la frizer decât la hair stylist…şi în mod sigur e mai bine în Vamă decât la Monaco…

Salvarea e tot acolo…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: