Archive for October, 2008

albastru…de mare neagră..

Posted in bicolor si partial... on 29 October 2008 by impropriu

3c9b

Ştiaţi că de trei zile de la balconul meu se vede marea?! Sau ca peste alte două zile o sa mai îmbătrânesc cu un an?! Mă deprimă complet perioada de dinaintea zilei mele de naştere. Mă apucă bilanţurile ultimului an…scot de la debara vise de care am uitat, promisiuni pe care le-am încâlcat în mod repetat…greşeli în care am persitat o bună perioadă de timp fără să-mi pot găsi o scuză prea bună pentru asta. Îmi şterg de praf planurile şi le readuc la viaţă într-o altă formă. Întotdeauna mult mai hotărâte…în straie mult mai frumoase.

Ştiu, lumea de obicei face asta de Anul Nou. Însă atunci…eu, singură fiind, de obicei reduc toată această povestea la acţiunea de îmbătare cât mai rapidă urmată de o veselie absolut stupidă şi finalizată cu o mahmureală care îmi ocupâ următoarele 2 zile…mai apoi mă duc la serviciu şi tot ce s-a schimbat e data de pe lucrările mele.

Îmi spunea un prieten care a crescut pe nisip că e sătul de mare. Sunt sigură însă că dacă ar pleca undeva departe pentru un timp, cel puţin la capătul autostrăzii, s-ar stinge de dorul ei. Cum ai putea să te saturi vreodată de mare?!

 

Acu e la fel ca mine. E singură, din când în când un picior străin îi mai deranjează gândurile, dar de fiecare dată pleacă la fel de repede precum au venit. E rece…foarte rece…am încercat să-mi arunc în ea toate visele şi s-au întors înapoi cuibărindu-se la căldura speranţelor mele. Ieri era agitată, vântul o deranjease şi-şi ţuguiase crestele valurilor în semn de protest. Azi era liniştită însă. Am tăcut amândouă la amiază…mi-a mângâiat privirea şi eu i-am răspuns cu un zâmet pe care doar ea l-a înţeles. Îmi place solitudinea asta…doar eu mine şi cu marea poate…dacă aş fugi m-aş rătăci de mine şi mi-aş deveni străină…

Mi-a dat voie să aleg…Puteam să-mi disec creierul pe nisip în văzul ei…să încerc să pun capăt unui zbucium zilnic încercând să-mi scot din lobii inferiori toată tristeţea, ştiu că e undeva pe acolo şi aş fi putut tăia în carne vie cu o scoică ciobită sperând că pot să-mi spăl sufletul în apă sărată. Însă a rămas parcă nemişcată câteva secunde…şi am ales doar să-i ascult cântecul şi s-o respir …să-i hrănesc lebedele…să mă odihnesc pe pietrele ei…si să-i desenez nisipul…

I-aş lăsa ei furtunile mele…le-ar duce departe, le-ar ridica în vârtejuri şi le-ar sfârşi în adâncuri printre peşti răpitori…aducându-mi la mal doar liniştea pe care mi-aş dori să o pot lua acasă.

 

O să-mi iau rămas bun de la ea peste câteva zile dar nu-i spun adio…va fi aici în fiecare vara, arsă de soare..neodihnită. Şi mai apoi voi veni, doar eu, s-o văd şi-n următorul octombrie…ca să-mi găsesc liniştea…

Protected: basme…

Posted in bicolor si partial... on 19 October 2008 by impropriu

This content is password protected. To view it please enter your password below:

tu…mai crezi în basme?!

Posted in bicolor si partial... on 16 October 2008 by impropriu

Am un prieten…care acum vreo 4 ani a cunoscut o femeie, era cu siguranţă cea mai frumoasă femeie din lume. Femeie lângă care până nu demult era convins că va îmbătrâni, lângă care se simţea acasă…lângă care îşi găsise drumul. Dragoste fulgerătoare, petrecere cu dar rapidă, mariaj mai mult sau mai puţin frumos. Casă…maşini…rate…concedii…petrecri…toate pentru şi lângă o femeie căreia într-o bună zi a încetat să-i mai pese şi care cu cel mai nonşalant zâmbet şi-a făcut bagajele şi a plecat la fel de repede precum a venit. Nu i-a păsat şi nu s-a uitat în urmă nici măcar o secundă…poate doar la un partaj urât în urma căruia şi-a lăsat prietenul/iubitul/amantul/soţul aproximativ în chiloţi.
El spune evident că ea a plecat de nebună…şi sunt convinsă că ea spune că e nebună din cauza lui.
Da’ mai contează acum?!

Şi mai am un prieten…care acum vreo 3-4 ani după un prim eşec într-un amor ce sunt convinsă că părea a ţinecel puţin o veşnicie, încheiat cu un trist divorţ…o cunoaşte pe “ea”. Desigur “ea”care era altfel, “ea”care probabil i-a zguduit existenţa prin simpla-i respiraţie…o “ea” pe care ar fi iubit-o şi peste 30 de ani bătrână şi plină de riduri…o “ea” ce era de neegalat doar pentru că l-a îmbogăţit cu cel mai haios puşti ever. Şi totuşi “ea” s-a dovedit a fi o ea ca oricare alta. Un pasager prin viaţa lui care-şi iubea mai mult pantofii decât lumea pe care el i-o aşeza la picioare. Dar asta nu avea sclipici şi nici etichete de firmă…avea doar suflet.
Şi basmul urmează a se încheia tot într-o sală de tribunal cu mai multe termene. În schimb povestea asta va fi cu “va urma”…cu vizite periodice…la un copil care va trebui să înţeleagă singur de ce tacsu îl vede o dată pe săptămână pentru că măsa, sunt convinsă că nu va fi capabilă să-şi recunoască contribuţia…..

Am şi o prietenă…care desigur în momentul în care si-a ridicat ochii spre primul bărbat al vieţii ei a crezut că e întruparea lui Făt Frumos. Şi a fost vreo 4 ani pentru ca mai apoi, alţii 3 să se transforme în balaurul cel rău. Cu ce altceva puteai să-i mulţumeşti femeii care a stat lângă tine 7 ani no matter what?! înfigându-i un cuţit otrăvit direct în inimă…târând-o din senin la tribunal doar pentru ca tu, Făt Frumos, ai o programare la primărie pentru aţi rosti iarăşi jurămintele, de data asta cu o altă femeie pe motiv de sarcină avansată…
Îmi spune cineva un motiv pentru care să nu-i retezi ambele capete…?!

Şi mai am o prietenă…care până acum 5 ani se putea lăuda a fi împlinită familial. Probabil că nu ştia în momentul ăla că filmul pe care îl trăieşte va fi dat pe fast-forward spre un final în care bărbatul lângă care se îmbracase în alb se hotărăşte să plece cu o altă duduie. Prieten din adolecenţă şi creator al unui copil destul de mare încât să priceapă că singurule semne pe care le primeşte de la cel ce se vroia un tată cu “caracter permanent” nu e decât o pensie alimentară lunară şi o vizită anuală. I-ar putea explica cineva de ce maicasa e singură şi acum în timp ce tacsu creşte copii altuia?! Că nu sunt sigură că reuşesc eu să pricep…

În seara asta ascult la un pahar de vin o femeie admiţând eşecul propriei căsnicii. Şi văd în faţa mea o femeie curajoasă si dispusă să işi ia viaţa în piept împreună cu un copil de mână…dar constrânsă însă să zăbovească într-o casă şi într-un cuplu care o nefericeşte cumplit doar pentru că pur şi simplu…material vorbind, nu are unde să se ducă…Şi totuşi cât poţi să ţii astfel lângă tine o femeie a cărei singură dorinţă este să plece…
Probabil că şi ea a crezut că trăieşte un basm cu final fericit…

Şi mai am….

Ce nu mai am…e speranţa unei poveşti cu final fericit….

oameni făcuţi să mă scoată din minţi – reloaded

Posted in bicolor si partial... on 14 October 2008 by impropriu

Am momente când tăiesc cu senzaţia stranie că m-am trezit într-o altă poveste. Nu ştiu exact dacă prea devreme sau prea târziu….

Discut deunăzi cu un domn, pe care l-am cunoscut recent. Nu intră în categoria prieteni/tovarăşi/amici/nici măcar la pseudo-iubiţi. A se citit domn prin prisma faptului că are 30 şi bine de ani nu pentru că ar şi poseda comportamentul specific. Nu ştiu exact de ce vorbesc cu el întrucât reuşeşte absolut de fiecare dată şi în absolut fiecare secundă să mă irite într-un mod teribil. Whatever aşa îmi place mie să mă biciuiesc intelectual în fiecare zi.
Domnului cu chef exagerat de glume proaste îi servesc ca scuză a atitudinii mele extrem de ciufute din ultima vreme faptul că am o perioadă mai proastă şi n-am chef de toate inepţiile. Ca răspuns, foarte prompt, îmi loveşte creierii cu o serie întreagă de probleme pe care le deţine şi care îl sufocă existenţial. Eu, mama răniţilor ce mă găsesc, stau şi ascult extrem de interesată…că aşa sunt eu protănacă de fel, ti-aş da şi un rinichi dacă m-ai impresiona îndeajuns de tare. Şi ascult cu un interes extrem ca măcar să consolez omul cu o bătaie prietenească pe umăr şi o vorbă comunistă de aur “lasă că o să fie totul bine, o să vezi”.
Păi să vezi…am băgat o grămadă de bani în noua casă , mi-a zgâriat unul maşina şi acum nu pot să o vând noroc că îmi vine cea nouă pe care am comandat-o . Azi mi-am scăpat telefonul pe jos şi colac peste pupăză azi mi-au venit şi cele două costume pe care am dat 1600 de euro.

Scutur din cap şi mă întreb singură ca tembela…frate am innebunit eu?! Şi cu un zâmbet tâmp pe mufă gen “sunt Simona Pătruleasa şi m-am măritat astă vară” întreb astea sunt problemele tale cele mai stringente?!

Mai bine îi puneam nişte pocnitori la cur că era posibil să reacţioneze mai frumos. Cred că dacă eram lângă el riscam să plec şi pocnită. Cum adică duduie, insinuezi că astea nu sunt probleme?!

Păi ştii eu nu am bani să bag într-o casă nouă, pentru simplul motiv că nu am nici una veche…cum ar veni n-am casă deloc..in fact în două săptămâni n-o s-o mai am nici măcar pe asta pe care plătesc chirie şi probabil voi locui într-o cutie de carton la metrou că pot să mă mut în ce staţie doresc…chiar şi în centru. Ahh şi eu merg cu metroul şi apoi cu troleul şi apoi încă două străzi pe jos…nu pentru că îmi face plăcere să mă sufoc în fiecare dimineaţă şi nici pentru că mă extaziez şi-mi rup picioarele pe toace pe drumuri veşnic în construcţie…ci pentru că nu pot alege între 2 maşini din moment ce n-am nici măcar una. Ahh şi ar mai fi faptul că eu câştig pe o lună întreagă cât un sacou de al tău…nefinisat probabil.

Aşa că-mi pare extrem de rău dar în acest moment al vieţii mele nu te pot consola. Dacă stau bine şi mă gandesc nici măcar nu te mai pot asculta. Am şi eu oameni în jurul meu care au probleme mai spinoase decât ale mele dar am un minimum de bun simţ să nu mă duc taman la poarta lor să mă plâng. M-aş simţi de un extrem prost gust….

Ha!!! E vorba aici, miliţianco care eşti de presiunea psihologică…întrucât există acelaşi stres şi pentru cel care trebuie să facă rost de 10 mii de euro şi pentru cel care trebuie să producă 100 de mii. Cum ar veni Jiji…în zilele lui proaste, se confruntă cu acelaşi stres că şi mine. How cool is that?! Deja încep să mă simt mai bine…

Uhh…nu tocmai aş spune eu…sau sunt eu tâmpită?! Şi dacă sunt să mi se mai spună din cel puţin 3 surse diferite şi atunci îmi trag două palme şi mă duc să mă culc…pentru încă o epocă…

am puşculiţa mea sunt pionier…

Posted in bicolor si partial... on 9 October 2008 by impropriu

Imposibil să nu fi avut când erai copchil de-o şchiopă şi primeai bani de pe la toate neamurile după ce te băloşeau şi te trăgeau de fălci, un porc ciobit şi inevitabil roz…o cutie de metal foarte colorată dar extrem de ruginită sau poate doar un borcan cu capac de plută cu simpla funcţie de puşculiţă.
Chestii de copii tâmpiţi ar spune unii renunţând la chestia asta imediat după ce au început să se bărbierească prin diverse zone erogene. Mă întreba cineva acum ceva timp de ce dracului buzunarele de la toate genţile mele sunt pline de mărunt…ştiţi măruntul ăla pe care îl ignoră toată lumea sau măruntul ăla pe care îl înlocuiesc vânzătoarele rămase permanent în pană cu diverse gume şi chibrituri…
Păi îi pun la puşculiţă îi răspund eu cu cea mai inocentă mufă posibilă. Ce puşculiţă neicuşorule ai inebunit, pai avem portofel cu hârtii de 5 milioane (by the way există hârtii de 5 milioane? ) şi buzunare pentru euroi plus cel puţin două master carduri?!

Din ciclul lucruri care mi se întâmplă numai mie, nouă de data asta să vă relatez şi de ce uneori o puşculiţa e bună la casa omului….
Eu înainte de salariu, bine că eu de a doua zi după salariu pot să afirm cu tărie că am starea materială de dinainte de salariu…magnifica mea prietenă la mine de o săptămână pentru rezolvarea unor treburi costisitor de personale. Aseară constată că pentru finalizarea lucrărilor de azi nu mai există material. Deschid portofelul şi constat fără nici cea mai mică urmă de suprindere că posed incredibila sumă de 20 de lei..adicătelea 200 de mi…

Buuunnn..scot micul card unde din fericire mai existau niscaiva resurse. Duduia scoate caşcavalul şi toată lumea e fericită..Pentru siguranţă însă îi mai parvin nişte bani azi, tot pe cardul meu aflat încă în posesia ei, care să acopere toate cheltuielile şi toată lumea să fie şi mai fericită decât fusese ieri…

Evident că nimeni nu a luat în calcul un aspect minuscul. Şi anume că bucuria Andreei de a se reîntoarce la cuibuşorul ei de nebunii  se va manifesta printr-o senilitate maximă de moment şi în decurs de 50 de metri de la bancomat până în faţa uşii va pierde portofelul…Eii cine dracu ar fi putut prevede asta…doar azi nu e nici 13 şi nici măcar marţi…

So…declarăm pierdut portofel cadrilat conţinând mai multe bucăţi bani de la care evident ne-am luat gândul, una bucată card GOL  Bancpost pe numele meu pe care nu-l mai vreau că şi aşa era gol şi zgâriat şi una bucată buletin pe numele ………. pe care ea, că eu sunt mult prea pesimistă, spera să-l recupereze de la vreun om de bună credinţă, care va dispune de atâta bună credinţă încât se va deplasa pe banii lui sau ai noştri până la poştă să il expedieze…

Râdem glumim..da în juma de oră cu ce pleacă fata acasă. Cum cu ce?! Călare pe puşculită. Adevărat că poate nu e la fel de comod ca un mastercard dar cu siguranţă e mult mai greu de pierdut…
E drept c-am stat strâmb cam 10 minute să numărăm toţi mărunţii din lume şi a trebuit cu nişte mufe disperato-triste să spunem oftând toată lunga poveste cucoanei de la magazinul din colţ pentru a ne accepta deşi, culmea, nu era în pană, punguţa cu “n” bani…Îi mulţumim pe această cale!!!

Aşa că pentru cazuri disperate şi extrem de urgente…cine n-are puşculiţă să-şi procure nene!

PS: Întrucât alea doo sute de le-aveam aseară s-au transformat într-o mare shaormă şi una bucată pachet de Lucky…mă ofer cu disperare spre întreţinere, domnilor generoşi, o săptămână până la salariu. Consum minim garantat!

vise erotice

Posted in bicolor si partial... on 1 October 2008 by impropriu
Prima oară când l-am văzut…au trecut câţiva ani buni de atunci. Purta un costum negru şi o cămaşă prăzulie şi-şi ridica cu degetul printr-un gest maiestuos ochelarii pe nas. Emana prin toţi porii aroganţă şi dispreţ pentru tot ce-l înconjura într-un mod atât de subtil şi de adorabil încât oricât de mult ai fi înţeles din comportamentul lui nu-ţi rămânea decât să-l admiri ca prezenţă…şi să ţi-l doreşti disperat ca bărbat…
Desigur nu-l puteai atinge…cu nimic…nu puteai decât să-l urmăreşti, să-i adulmeci umbra, să aduni din ceea ce lăsa să-i scape printre degete pentru muritorii de rând.
Restul a fost vânătoare…priviri păcătoase şi indiferenţă…

Acum vreo trei nopţi era cu mine. Nu ştiu exact când străbătusem holul lung al blocului…nu ştiam dacă îl ademenisem sau dacă îşi urmărise singur prada. Ştiu doar că purtam rochia neagră cu cordon când m-a lipit de uşa rece de lemn. Pantofii mi-au căzut zgomotos din picioare…Cu picioarele încolacite în jurul lui mi-am desfăcut cordonul rochiei dezgolindu-mi toate dorinţele. Mă supuneam unei continui explorări şi fremătam de plăcere interzisă. Îi adulmecam fiecare por îi îi respiram saliva. Îi gustam carnea şi îmi luam drept recompensă prezenţa dintre coapsele mele.
Îl dorisem acolo din prima secundă în care îmi ridicasem ochii de fecioară pudibondă asupra lui…Îi disecasem fiinţa în atâtea rânduri…privindu-l cu aceeaşi mirare inocentă de fiecare dată…
Avea gust de tutun şi în verdele ochilor se oglindeau pahare de vin sec. Degete pline de păcat îşi căutau răspunsul în senzualitatea lenesă a pulpelor mele.
Acum vreo trei nopţi stătea relaxat rotindu-se monoton pe scaunul din faţa biroului aruncandu-mi priviri lacome şi cuvinte poruncitoare. Nu eram decât o metresă pervers supusă care-si expunea dantelăria în faţa unui bărbat cu alură de cavaler medieval…
Nu exista turnir în care să nu iasa câştigător…
Priviri care îmi străpungeau carnea…buze ce-mi săgetau minţile…şoapte ce-mi umpleau visele…

Şi apoi…dimineaţă…bucată cu bucată i-am dat drumul să zboare din visele mele…Nu mai poţi dansa după ce ai ejaculat ca un perfect robot de făcut sex doar pentru că ai mestecat un alt aluat…

Am visat?! Şi totuşi parcă mai persista un miros de tutun…