Archive for February, 2009

toate’s vechi şi noi sunt toate….

Posted in bicolor si partial... on 24 February 2009 by impropriu

550016917_2e30a386e4

Lumea e atât de săracă în fapte, dar atât de bogată când vine vorba de promisiuni.

Promisiuni făcute de alţii, făcute de noi altora şi mai ales nouă înşine. Promisiuni pe care le încălcăm prea des, flagrant, fără a avea vreo motivaţie pertinentă, peste care călcăm cu tocul cui al pantofului pentru nevoi de moment fără să gândim mai departe de cele 30 de secunde cât ne ţine una, promisiuni care ne amuză chiar  a doua zi după ce le-am rostit cu seriozitate, fără ezitare.

Suntem superficiali în toate relaţiile noastre, suntem egoişti şi laşi şi ne amuză asta, ne mândrim într-un mod pueril cu actele mişeleşti de care dăm uneori dovadă, dorind să scoatem la iveala machismul din noi sau femeia puternică şi indestructibilă. Nu dăm doi bani pe oamenii de lângă noi, emiţând pretenţii absurde fără a da nimic la schimb, fără să ne gândim vreun moment ca poate prin asta nu dăm doi bani nici pe noi înşine.


 

Poate mă repet în a povesti o istorie pe care poate mulţi dintre voi o cunoaşteţi, pentru că aţi interpretat un rol sau un altul in…

…în veşnicul “basm” modernist al secolului 21 început întotdeauna în imensa vitrină cu produse variate calitativ şi mai ales cantitativ pe care ţi-o oferă site-urile cu profil de carmangerie. Sunt ca o boală, crează dependenţa mai ceva ca amfetaminele şi lasă plăgi supurând mai ceva ca un Kalaşnikov. Ţine loc de insulină diabeticilor şi de puf-uri astmaticilor. Eşti singur? atunci eşti unde trebuie. Nu eşti disperat?  nu eşti plin de frustrări? nu esti destul de scârbit încă de semenii tăi? rămâi prin zonă şi o să fii sigur.

Vă sună cunoscut, nu? Măcar acelora dintre voi care aţi constatat, ca şi mine, că dacă elimini colegii de job, rudele prietenilor şi prietenii rudelor, dacă nu eşti genul de pisi care se dă în vânt, prin cluburi după purtători de Q7, atunci netul iţi rămâne cam ultima soluţie înainte de a ajunge la mână peţitoarelor de la ţară.

Şi te trezeşti dintr-o dată ca lupul în mijlocul a zeci de mieluşele care mai de care mai frezate, mai blonde, mai roşcate, mai cu pretenţii, mai disperate, mai îmbietoare…şi îţi începi goana disperată, până în momentul în care devine mai presus de tine. Până în momentul în care deşi sătul până în gât de atâtea oferte la preţ redus, totuşi nu te mai poţi opri. Şi îţi deschizi calculatorul şi inconştient te uiţi măcar aşa să vezi ce mai e pe acolo…şi cum ai un moment liber intri puţin să vezi dacă te-a mai observat şi pe tine cineva.


 

Cunosc foarte bine fenomenul…am fost şi produs şi cumpărător, pentru mult prea mult timp. Am suferit de boala asta până acum vreo doua zile când mi-am impus să intru într-o recuperare drastică, pentru că intră în conflict cu o altă afecţiune de care sufăr…

Boală din ce în ce mai rară…care se manifestă la tot mai puţini oameni. Se manifestă printr-un soi de loialitate şi sinceritate şi asumare a lucrurilor pe care le spui sau le faci, prin deschidere şi apreciere şi printr-un soi de încăpăţânare de a duce la capăt ceva ce am început….atunci când…

….întâlnesc un bărbat care nu are nicio legătură cu realitatea mea, care nu funcţionează pe aceeaşi lungime de undă cu mine, înţeleg şi eu şi înţelege şi el…şi merg mai departe apăsând „next” în vitrina variată…dar….

….când întâlnesc un bărbat care îmi place, care mă atrage, cu care pot împărţi un moment de tăcere fără a părea penibili, pe care îl pot ţine de mână şi pe care îl simţi acolo unde trebuie. Atunci când întâlesc un bărbat pe care nu ajung să-l detest când îl descopăr dimineaţa în cearceafurile mele, de care ţi-e drag…de care, după 3 săptămâni în care ţi-a fost plăcută companie, dacă nu îl auzi o zi…ţi-e dor…de ce mi-ar trebui altceva?!

Ce nevoie m-ar împinge să stric totul după ce mi-a luat atât timp să-mi fac curaj pentru a ieşi la lumină, după ce mi-a luat atât timp să găsesc?! Ce motiv aş putea invoca să dau iama din nou după ce l-am sărutat de noapte bună în iarmarocul ăla în care lumea nu mai ştie cum şi ce să ceară în schimbul calităţilor lor?!

Eu?! n-am găsit nici un motiv….dar el/ei funcţionează după un alt sistem, un altgoritm pe care n-am reuşit încă să-l desluşesc. La ei plăcerea de a fi întâlnit o persoana ce pare “normală”, plăcerea de a petrece timpul cu o persoană pe care afirmă, într-un mod ce pare aproape sincer, că o plac….plăcerea de a fi găsit măcar o parte din ce căuta…nu funcţionează pe post de opritor. Până la urmă e logic…de ce să te opreşti la una singură când poţi avea atâtea cu atât de putin efort. Ce te opreşte să călăreşti în continuare ca o muscă fără cap pe câmpiile matrimonialelor virtuale?! Aş găsi eu însămi mai multe motive pentru a face asta…

Deşi logică e şi o partidă jucată cu cărţile pe faţă…pe care de altfel o prefer majoră şi vaccinată cum sunt. Miza ta sunt cateva ieşiri prin oraşul magnific, piperate cu cate o partida de sex, o tigară voioasă de după şi cam atât. Eu merg pe mână ta, plusez  sau pur şi simplu ma retrag. Metodă care ar scuti multe dacă ar fi utilizată mai des. Fair enought aş spune eu!!!


 

Cred că mai presus de toate sunt furioasă pe mine, pentru că mi-am lăsat armura să cadă, pentru că toată lupta pe care am dus-o cu mine pentru a mă aduce pe linia de plutire am dat-o dracului într-o secundă….

Şi pentru că mi-am promis cu lacrimi că…şi mi-am călcat cuvântul negândind mai departe de 30 de secunde…

Pentru că mi-am jurat să nu mai cred în masculi ce par a face parte din realitatea pe care mi-o doresc şi în priviri ce doar par a sclipi de plăcere…


 

Îmi spunea un prieten odată să încetez a mai măsura lumea cu ruleta mea…dar încă refuz să fac asta atât timp cât aşteptările mele necesită doar un gram de bun simţ şi  sinceritate…

Advertisements

Protected: efectul wow…

Posted in bicolor si partial... on 9 February 2009 by impropriu

This content is password protected. To view it please enter your password below: