Archive for April, 2009

3 în 1

Posted in bicolor si partial... on 13 April 2009 by impropriu

de ascultat….de văzut…de citit…pentru cei ca mine care le-au ratat acu’ 9 ani…

bono

milla jovovich…mel gibson…jeremy davies

salman rushdie

du-te…şi atât…

Posted in bicolor si partial... on 10 April 2009 by impropriu

mi-am zis că trebuie să mă bucur de zi şi de mine…mi-am reptat că n-am nici un motiv să mă grăbesc spre casă şi mi-am zis că trebuie să-mi inving teama într-o zi de vineri.

şi-am mers cu el în gând străbătând străzi cu miros de tei…şi-am zăbovit privind cu jind la cuplurile ce împărţeau acelaşi zâmbet..mi-era dor de aglomeraţia din piata romană şi-am străbătut zâmbind cu teamă trotuarele colorate…

m-am trezit în faţa străzii şi m-a apucat frica. dacă aveam să-l întânesc. am refuzat atâtea luni să mai ajung acolo. mi-am găsit scuze luni la rând să nu mă prindă lumina zilei dezgolită de toate. ce dracu căutam acolo…singură…

m-am oprit în faţa semaforului neştiind dacă să traversez sau nu…am dat înapoi un pas şi mi-am muşcat buzele până la sânge ca să mă asigur că nu-mi va scăpa niciun urlet de deznădejde.

dar m-am lăsat purtată de valul de indiferenţă şi grabă al oamenilor din jurul meu şi-am traversat spre un trotuar pe care lumea calcă în picioare atât de multe nopţi ale vieţii mele. vântul trebuie că a purtat prin toate colţurile şi zâmbetul şi lacrimile şi demnitatea mea. pentru restul nu e decât o stradă din romană.

am privit pentru o secundă balconul acela şi am păşit hotărâtă inainte rugându-mă să nu-i întâlnesc nici măcar umbra…pentru ca mai apoi să-mi port purta sufletul în voie ştiind că el nu mai există acolo..

şi m-a invadat siguranţa unei absenţe pe care m-am convins să o doresc…şi mi-am încetinit pasul bucurându-mă de priveliştea banală a unei după amiezi aglomerate. am trecut pe lângă “mama” şi-am constatat că mi-e foame apoi pe lângă galeron gândindu-mă că a trecut ceva vreme de când n-am mai împărţit o bere acolo…şi m-am strâmbat înconştient la mârlanii ce se lăfăiau în scaune la turabo…mi-am îndreptat paşii spre operă urmărind cu interes o duduie extrem de bine îmbrăcată…îmi învinsesem fobia…

şi-apoi timpul s-a oprit în loc. cineva a spus stop cadru sângelui care îmi alimeenta creierul şi am simţit două mâini reci şi răzbunătoare sugrumându-mă şi lăsându-mă fără aer.

l-am văzut pe acel trotuar insipid pe care îmi era atât de teamă că o să-l întâlnesc, şi l-am văzut întorcându-mi spatele şi fugind…ca în atât de multe alte rânduri…i-am văzut urmele laşităţii lăsate în spate. l-am văzut ascunzându-se în spatele unor lentile negre în faţa unei vitrine privind la golul din el şi aşteptând ca privirea mea să treacă mângâindu-i în tăcere pielea rece. îmi dorisem în atâtea nopţi să-l revăd şi în tot atâtea zile să nu se întâmple.

ar fi trebuit să rămân pironită contemplându-l…înconjurată de toate fantomele care dansau hidos în jurul meu. în schimb mi-am scurtcircuitat creierul şi-am traversat inconştientă de parcă cineva m-ar fi teleghidat haotic cu o telecomandă ruginită.

m-am trezit la realitatea din jurul meu când am simţit răceala fierului unui autobuz ce frânase la 10 cm în faţa nebuniei mele. m-am oprit şi am zâmbit ironic la gândul că aş fi putut crăpa la 1 metru de el…sforţarea de a-mi evita prezenţa oricum l-ar fi scutut de a fi părtaş…şi de data asta…

am supravieţuit…şi am murit privindu-l…

ce faci?

mă duc spre casă!

du-te!!!

si-atât…a mers mai departe…cu paşi legănaţi…de om nepăsător. scuturând din cap pentru asi face nevăzute gândurile.

eu?! am rămas locului privind înainte…cu bucuria unei revederi înţepenită între gene. cu o îmbrăţişare nerostită. cu dor închis între palme. cu un strigăt ce-mi ghilotina sufletul. cu timpul furat.

sigur că poţi îndesa dorinţe …cuvinte …lacrimi …luni … dimineţi …promisiuni …tovărăşie …insule …încredere …dor …drag ….flamă …melancolie …muzici şi dantelărie …oase rupte …linii albastre ….genunghi scrijeliţi …toate câte au fost în jurul şi împrejurul unei fiinţe …în câteva cuvinte seci. sigur că poţi reduce un om care a fost parte a gândurilor tale la un străin întâlnit pe un trotuar insipid. sigur că poţi preface ce ai avut vreodată într-un nimic prezent.

doar eu trebuie să mai învăţ asta…

nu ai voie…

Posted in bicolor si partial... on 6 April 2009 by impropriu

Încă îl iubeşti?!

Sigur că îl mai iubesc, o să-l iubesc mereu într-un fel sau altul. Şi acum îl iubesc în atât de multe feluri care mă suprind şi pe mine…cu tristeţe…cu furie…cu indiferenţă…cu pasiune. Şi aşa va ramâne indiferent câţi ani vor trece peste mine, indiferent câţi bărbaţi vor trece peste şi prin mine, indiferent dacă va fi să rămână cineva.

Nici măcar nu ştiu dacă îmi doresc să-l revăd….nu ştiu dacă îmi doresc să-mi mai vorbească vreodată. Uneori cred că mi-a lăsat suficientă hrană…deşi uneori gândul de a-l întâlni întâmplător pe un trotuar insipid, mă gâtuie…pentru că nu m-aş putea sătura nicodată…

Am încetat să încerc să înţeleg şi am încetat să-mi mai pun întrebări…nu vreau să ştiu de ce…şi nu vreau ca lumea din jurul meu să încerce să priceapă ceva…E unicul “lucru” care îmi aparţine, pe care nu vreau să-l împart cu absolut nimeni….ţie şi ţie…vouă…nu vă dau nici un drept asupra amintirilor mele indiferent ce loc ocupaţi…doar eu îmi pot cotrobăi prin gânduri…doar eu pot să-l aduc înapoi din uitare…

Sunt singura care are voie să-l disece din amintiri…şi doar atunci când nu-mi face rău. Sunt singura care îl poate invoca…în cuvinte sau lacrimi…în zâmbete sau în pumni încleştaţi…

Doar eu îţi pot povesti ţie cum n-a fost niciodată, doar eu pot râde vorbindu-ţi de absenţa lui….numai eu îl pot gândi în tăcere…numai eu îl pot detesta….aşa cum numai eu ştiu să-l am în vise…

Tu…şi tu…voi….doar îmi puteţi asculta zâmbetul…şi vă puteţi revolta în tăcere….

deci…

Posted in bicolor si partial... on 1 April 2009 by impropriu

radu_mazare_1792647841

Citesc in prestigioasa revista Ciao ca Don Mazăre de Constanţa a pozat în Playboy, nimic deosebit aş spune, mă şi mir că i-a luat atâta timp. Mirobolantele fotografii îl înfăţişează în postură de gangster al anilor 30, înarmat cu un pistol, o valiză cu dolari, o gagică costumată ca-n 1930 şi două maşini de epocă…şi totuşi n-ar fi fost mult mai natural în propriul rol de gangster de litoral?! că doar din toate astea cred că îi lipseşte doar gagica îmbracată ca-n anii 30…dar putea suplini cu mai multe dudui îmbracate în D&G.

Mă rog…îmi revin după emoţia care mi-a generat-o privitul îndelung al fotografiei şi citesc mai departe în Ciao şi ce declară omu’ că doar la o poză de aşa natură, într-o revistă de aşa importanţă trebuie vârâte şi nişte vorbe…ca să vază cetitoru’ că personaju’ mai şi gândeşte nu doar munceşte…

astfel…”El spune că femeia….trebuie să aibă circumferinţa gleznei calului arab şi lungimea cât „socoteala” bărbatului, adică 17 cm”….

Cum ar veni femeia trebuie să aibă circumferinţa gleznei calului arab. Deci calul ăla ori e foarte gras ori ăstuia îi plac peste măsură anorexicele.

Şi după ce că trebuie să aibă circumferinţa gleznei calului arab trebuie să fie înaltă cât o sculă de bărbat…17 cm…hait….nici chiar iubitorii de midgets nu cred că se “coboară” atât de jos….

Păi dacă ai lungimea cât o sculă de 17 cm şi circumferinţă de gleznă de cal arab, nu eşti cam grasă totuşi??!!

ah..am înţeles tre să aibă glezna cât un cal arab dar să nu depăşească 17 cm. Şi mai draguţ dar chiar şi aşa tot rămâi în categoria “mai bine o sări decât să o ocoleşti”…Sau oare calul arab trebuie să aibă 17 cm, că atunci rezultă o gleznă foarte subţire…

Deci…citez revista Ciao…care are ca sursă Atac…care exprimându-se atât de frumos spue că ” Unii masculi sunt atraşi de femeile cu fundul bombat, iar alţii de cele ţâţoase sau cu feţe de vampe, iată însă că pentru Radu tinerele cu picioare lungi sunt cele adevărate!”

Ce am îmvăţat de aici?! Că lui Don Mazăre par a-i fi pe plac doar femeile cu picioare lungi, da’ musai să fie pur sânge….si să provină dintr-o herghelie recunoscută internaţional…

Că are “socoteala” de 17 cm….poate data viitoare ne dă şi circumferinţa, da musai print-o comparaţie cu un animal, că debea am pus la punct un algoritm…

Şi nu în ultimul rând, că circumferinţa creierelor acestor jurnalisţi este direct proporţională cu prostiile pe care le scriu…

Aplauze…aplauze…

Later edit: uite cum lumea e băgată în ceaţă şi tre’ să caute pe gogu răspunsul la orice…da asa mai invatam si noi una alta…

De aia e mai bine să citeşti Ciao şi Libertarea decât literatură rusă…

untitled