du-te…şi atât…

mi-am zis că trebuie să mă bucur de zi şi de mine…mi-am reptat că n-am nici un motiv să mă grăbesc spre casă şi mi-am zis că trebuie să-mi inving teama într-o zi de vineri.

şi-am mers cu el în gând străbătând străzi cu miros de tei…şi-am zăbovit privind cu jind la cuplurile ce împărţeau acelaşi zâmbet..mi-era dor de aglomeraţia din piata romană şi-am străbătut zâmbind cu teamă trotuarele colorate…

m-am trezit în faţa străzii şi m-a apucat frica. dacă aveam să-l întânesc. am refuzat atâtea luni să mai ajung acolo. mi-am găsit scuze luni la rând să nu mă prindă lumina zilei dezgolită de toate. ce dracu căutam acolo…singură…

m-am oprit în faţa semaforului neştiind dacă să traversez sau nu…am dat înapoi un pas şi mi-am muşcat buzele până la sânge ca să mă asigur că nu-mi va scăpa niciun urlet de deznădejde.

dar m-am lăsat purtată de valul de indiferenţă şi grabă al oamenilor din jurul meu şi-am traversat spre un trotuar pe care lumea calcă în picioare atât de multe nopţi ale vieţii mele. vântul trebuie că a purtat prin toate colţurile şi zâmbetul şi lacrimile şi demnitatea mea. pentru restul nu e decât o stradă din romană.

am privit pentru o secundă balconul acela şi am păşit hotărâtă inainte rugându-mă să nu-i întâlnesc nici măcar umbra…pentru ca mai apoi să-mi port purta sufletul în voie ştiind că el nu mai există acolo..

şi m-a invadat siguranţa unei absenţe pe care m-am convins să o doresc…şi mi-am încetinit pasul bucurându-mă de priveliştea banală a unei după amiezi aglomerate. am trecut pe lângă “mama” şi-am constatat că mi-e foame apoi pe lângă galeron gândindu-mă că a trecut ceva vreme de când n-am mai împărţit o bere acolo…şi m-am strâmbat înconştient la mârlanii ce se lăfăiau în scaune la turabo…mi-am îndreptat paşii spre operă urmărind cu interes o duduie extrem de bine îmbrăcată…îmi învinsesem fobia…

şi-apoi timpul s-a oprit în loc. cineva a spus stop cadru sângelui care îmi alimeenta creierul şi am simţit două mâini reci şi răzbunătoare sugrumându-mă şi lăsându-mă fără aer.

l-am văzut pe acel trotuar insipid pe care îmi era atât de teamă că o să-l întâlnesc, şi l-am văzut întorcându-mi spatele şi fugind…ca în atât de multe alte rânduri…i-am văzut urmele laşităţii lăsate în spate. l-am văzut ascunzându-se în spatele unor lentile negre în faţa unei vitrine privind la golul din el şi aşteptând ca privirea mea să treacă mângâindu-i în tăcere pielea rece. îmi dorisem în atâtea nopţi să-l revăd şi în tot atâtea zile să nu se întâmple.

ar fi trebuit să rămân pironită contemplându-l…înconjurată de toate fantomele care dansau hidos în jurul meu. în schimb mi-am scurtcircuitat creierul şi-am traversat inconştientă de parcă cineva m-ar fi teleghidat haotic cu o telecomandă ruginită.

m-am trezit la realitatea din jurul meu când am simţit răceala fierului unui autobuz ce frânase la 10 cm în faţa nebuniei mele. m-am oprit şi am zâmbit ironic la gândul că aş fi putut crăpa la 1 metru de el…sforţarea de a-mi evita prezenţa oricum l-ar fi scutut de a fi părtaş…şi de data asta…

am supravieţuit…şi am murit privindu-l…

ce faci?

mă duc spre casă!

du-te!!!

si-atât…a mers mai departe…cu paşi legănaţi…de om nepăsător. scuturând din cap pentru asi face nevăzute gândurile.

eu?! am rămas locului privind înainte…cu bucuria unei revederi înţepenită între gene. cu o îmbrăţişare nerostită. cu dor închis între palme. cu un strigăt ce-mi ghilotina sufletul. cu timpul furat.

sigur că poţi îndesa dorinţe …cuvinte …lacrimi …luni … dimineţi …promisiuni …tovărăşie …insule …încredere …dor …drag ….flamă …melancolie …muzici şi dantelărie …oase rupte …linii albastre ….genunghi scrijeliţi …toate câte au fost în jurul şi împrejurul unei fiinţe …în câteva cuvinte seci. sigur că poţi reduce un om care a fost parte a gândurilor tale la un străin întâlnit pe un trotuar insipid. sigur că poţi preface ce ai avut vreodată într-un nimic prezent.

doar eu trebuie să mai învăţ asta…

Advertisements

6 Responses to “du-te…şi atât…”

  1. textul asta m-a urmarit in somn!

  2. Dar de ce trebuie sa mai inveti? Nu e nimic de invatat. Pur si simplu trebuie sa te ajustezi ca sa traiesti asa. Si data viitoare, doar sa zambesti. Fara lacrimi, fara dor, fara vise.

  3. E, vezi cum ne intelegem noi intotdeauna? 😛

  4. nadaella Says:

    i know only too well how this feels…
    lovely put…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: