bun şi ieftin…

ce faci într-o sâmbătă în care nu ai bani nici măcar să treci strada. într-o sâmbătă în care totuşi e prea frumos afară pentru stat între 4 pereţi..eventual în faşa calculatorului…făcând conferinţe pe teme de diverse…

te iei de o aripă cu o tovarăşă şi te duci în parc. ieftin şi bun. bei o apa plata de la cişmea şi la prânz te scobeşti de 4 mici prin zona de acţiune, plus că oricât ai fi de pârlit tot îţi permiţi la amiază să dai 15 lei pe un hakinen în buricul herăstrăului 😀

după care te te miri că şi florile scot limba la tine…

DSC_0248

şi mai apoi dai întâmplător peste o altă tovarăşă aflată la un blind date şi porneşti musai în acţiunea poliţienească de urmărire în caz că necesită fro intervenţie rapidă, fără a deranja însă subiecţii în cauză…onor miliţiei românecă uite câte te învaţă maică..

DSC_0277

după care te hlizeşti la nişte clovi cu gândul că până şi ei au probabil un job mai mişto decât tine…

DSC_0265

după care împreună, peste sau dedesuptul categoriei 70+ te împingi la porţile grădinii de vară herăstru la concertul deOPERĂ a lu vlad miriţă şi deosebiţii lui invitaţi…

nu că ne pregătisem de acasă pentru a asculta carmina burana şi nici nu eram chiar grupul ţintă în proiectul tânărului care vrea să răspândească muzica clasică printre tineri. dacă s-ar transmite pe cale sexuală probabil că ar avea mai mult succes. dar…dacă tot ăl auzisem lălăindu-se în timp ce repeta la amiază şi cum tot ne plănuisem să ne obosim definitiv şi să cădem late când ajungem acasă…şi mai ales pentru că era moca ne-am bulumăcit împreună cu toţi moşii bucureştilui la poartă. încă mă mir că am scăpat nefilmaţi…

dar am răzbit până la urmă la concertul anunţat să înceapă la 20 dar care a început la 21 şi ceva pentru că jumate din orchestră probabil că era să cânte la o nuntă şi au stat până s-a dăruit masa să apuce şi ei ceva. plus că dacă primăriei organizatoare nu îi iese nimic ar fi chiar culmea să depună vreun efort să facă lucrurile cum trebuie.

trecând peste penibilul momentului de intrare…peste jena provocată de arşinel care şi-a alocat dreptul de a ţine discursul de inaugurare a grădinii începând prin a-i mulţumi lui băsescu, videanu şi oprescu…şi la gulmele căruia râzi din inerţie pentru că te-ai obişnuit cu ele de acum 20 de ani….sau peste încercarea nereuşită a ramonei bădescu de a susţine un duet cu miriţă (de ce nu s-o fi limitând fata asta la a arăta bine, că e singurul lucru la care se mai pricepe încă)…spectacolul e de văzut…

de excepţie o puştoaică de 19 ani intitulată loredana ciobotaru şi o duduie ciocolatie, lagaylia frazier, pescuită din suedia cu ocazia eurovisionului, cu o voce absolut senzaţională + vlad miriţă…miezul din dodoaşcă al acestui spectacol…

DSC_0395

DSC_0401

din aceste poze reiese clar necesitatea unui obiectiv tele de 300mm…pe care evident nu mi-l permit momentat…dar e trecut pe listă…

Advertisements

17 Responses to “bun şi ieftin…”

  1. iti dai seama bucurie pe biata fata cand s-a intalnit cu detectivele 🙂
    clovni sunt part time, ca full tme sunt presedinti de bani (dupa cum observ in fundal) 😉

  2. Russell Says:

    It looks to me that you had a beautiful day.

  3. well hello…russell brown…
    you can tell from the picture huh? dont tell me you’ve exercised your romanian lately?

  4. Russell Says:

    I can’t figure out every word but enough of them to make sense of it. I’ve been reading them for a while now.

  5. @coana mare
    am reusit sa nu ne dam de gol…am anuntat-o doar dupa ce si-a terminat date/ul ca nu ne-am mai putut abtine de atata hlizeala..
    pai asa clov part time as vrea sa fiu si io…daca in cealalta juma de zi sunt vreun manager de senzatie 😀

  6. Russell Says:

    🙂

  7. cand nu ai bani, iti iei bicileta sau rolele, aparatul foto bun si nou daca il ai, o limonada facuta-n casa cu tine si mergi prin parc. dupa doua trei ore, obosesti, te dezbraci, te intinzi pe iarba si faci o baie de soare. ieftin si placut! daca esti intr-o perioada intelectuala cumva, mai si cetesti. de nu, te holbezi la oameni!

  8. jocktherock: care biciclete ? care role ? in loc sa sorbi limonada si sa te benoclezi la oameni mai bine stai cu burta pe codul de procedura civila/penala. s-a taiat, nene! nu mai ai voie! in parc este permis sa MERGI, daca se poate repede, numai pe partea dreapta a aleilor si neaparat incolonati. nu ai voie sa vorbesti tare, sa fumezi, sa asculti muzica, sa mananci. treci repede si atat. phuiii! tara e in criza si voua va arde de plimbari…

    licurici: eu i-as fi jucat colegei festa cu prietena geloasa, posesiva si care se simte abandonata. macar asa n-ar fi uitat nicicand intalnirea respectiva.
    p.s. cine e vlad mirita ?!! 🙂

  9. in tineretului nu se pune! e liber la biciclete!

  10. @felix..
    se vede treaba ca n-ai mai fost prin parc in ultima vreme. Cand a respectat romanul vreo treaba, cu atat mai mult una atat de stupida cum e asta.
    inca se merge in parc pe role si bicicleta ca doar nu te duci acolo sa vizitezi iarba, vb lu’ badea…
    in alta ordine de idei..recomand parcul oricand. nu e nevoie sa ramai fara bani ca sa faci o plimbare.

    ps> vlad mirita e un baietas tare talentat daca ma intrebi pe mine. nu stiu daca e neaparat de mare OPERA, si nici de eurovision se pare ca n-a fost, dar la un asemenea spectacol e de senzatie..
    cam talamb la prima vedere, dar arata foarte bine ceea ce scuza orice :))

  11. eu sunt un om al ingradirilor sociale. daca ma cheama de la primarie marti, la ora 12, sa imi dea 3 bice pe spinare…ma duc. ce sa fac?! unde-i lege nu-i tocmeala! respect toate legile, inclusiv pe cele nescrise. daca aud la tv ca “s-ar putea sa…” eu deja imi iau precautii. mi-am vandut rolele, mi-am desumflat rotile la bicicleta, am renuntat la fumat. nu ma pot retine insa sa nu atrag atentia celor din jur. ce daca legea e proasta, hai s-o respectam. altfel e anarhie !!!
    pe de alta parte, imi place sa merg prin parcuri si sa strang chistoace. toata lumea ma priveste si astfel ma constitui in exemplu pozitiv, demn de urmat. chiar imi caut prozeliti. numai ca lumea ezita sa se manifeste altruist, dezinteresat. eu nutresc in copntinuare convingerea ca toti oameni sunt buni, cu exceptia celor rai. si cas numai de noi, adevaratii cetateni, depinde integrarea lor intr-o societate demna, bazata si dezvoltata pe principiul interesului comun.
    acum, ca stii toate acestea, ce faci…te mariti cu mine ?
    🙂

  12. in niciun caz….pentru ca eu sunt tocmai pe dos…

  13. eu pot sa zic ca am rasuflat usurat! ca poate ziceai un da, si apoi sa vezi tristeturi pe mine!

  14. ha ha…din asta nu rezulta ca te iau pe tine 😛

  15. stai! ca nu am cerut asta! hi hi! adica nu as sari direct la asta! sunt alti pasi de urmat! 🙂

  16. licurici, contrastele se atrag. poate ne completam de minune. sau, daca nu, le oferim vecinilor ocazia sa se distreze. dupa o perioada, rupem bilete. si ne umplem de bani. eu stau bine cu imaginatia…:)

  17. unul din multele lucruri in care nu mai cred e fix chestia asta. Contrastele se atrag…pentru o partida de sex poate cand nu esti obligat sa vorbesti. Pentru o relatie de fuck buddy saptamanal in care intretii conversatii de salon si vremea e la fel pentru toata lume. Restul e poveste…
    La mine cel putin, nu functioneaza..am incercat-o si pe asta…
    Cu imaginatia stiu ca stai bine…am citit-o in cateva randuri…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: