sorry…we’re…

puncte…puncte…

monica pizdi-ridzi

mă uit şi rămân crăcănată pen’ că în momentul ăsta duduia se reproduce cu succes la sinteza zilei. tre’ să ai un mare tupeu sau să fii de o crasă nesăbuinţă să te ştii cât eşti de tălâmbă şi mai ales atât de slabă de înger şi să te arunci ca o oaie pe islaz direct în gura lupului.

ahhh, doamna monica pizdi-ridzi ce aţi făcut de când sunteţi mega ministră? păi am făcut neşte concerte de 2 mai…

breee…lasă-le dracului de concerte că alea le fac şi alţii…zi ce ai produs concret CA CAp al ministerului…

pai domnilor noi vom face neşte covoare ţesute de olimpici…şi vom înşira neşte mărgele pe bârnă…şi vom da sigur, prin bunăvoinţa lu’ tătucu băse o medalie postmortem, familiilor canotorilor care vor fi siguri călcaţi pe cap de şalupa lu’ moni columbeanu pe lacul snagov…

cucoanăăăă….eşti proastă ce ai făcut…la timpul trecut…la perfect compus…în cele 6 luni de cand eşti acolo…

ahh păi am făcut o hotărâre de guvern pentru descentralizarea sălilor de sport…

woooouuuuu să mori tu. gata m-am sufocat de încântare. zic să te duci în concediu liniştită că bănuiesc că te-a sleit de puteri un HG.

şiii…ce credeţi dl. boc piticul de grădină ar trebui să-şi prezinte scuzele tonomatului? păi măi nesimţiţilor voi vă luaţi de elenuca de 2 ani….tz tz tzt…nesinmţiţilor care sunteţi voi nesinţiţi….

alooo….femeie în ce film joci?doreşti o schemă, bagă ceva de boc şi lasă abureală de cloşcă bătrână în nevoie acută de aşi apăra plozii inapţi de a se descurca singuri..

deci cred că 90% din piliticieni în 90% din cazuri pot vorbi 2 ore fără să transmită absolut nimic, dar cred că 89% din ei măcar dau impresia că se menţin înăuntrul subiectului. dar femeia asta este din cu totul alt film. o fi bine să fii atât de tălâmbă şi totuşi sa fii ministru al tineretului şi sportului…?!

şi se reproduce în continuare, coafată toată ca o coţofană, jurându-se că să-i sară ochii din cap că eba mai nou leba, nu a urcat pe scenă la concert la petroşani….fără să ştie tălâmba că prostănaca ailaltă a postat pe blogul propriu cum a cântat ea alături de voltaj în faţa publicului. şi cam ce reacţie putea să aibă la aflarea acestei minunate veşti…decât să spuie că aia mică mai minte şi ea aşea pe blog ca să facă trafic…sau o fi visat mititica, dar pe scenă nu a fost sigur…şi în mod sigur toţi oamenii care confirmau pe forum că au vazut cu ochii lor acolo sunt bolnavi de cataracă galopantă deci sigur au confundat-o cu bateristul…

cât priveşte povestea că într-un sediu de pd-l existau scrise pe o tablă instrucţiuni pentru proşti, care au dovedit încă o dată cât sunt de proşti uitând să o şteargă…despre cum şi câte voturi trebuie să culeagă pentru cel mai tânăr vlăstar băsescian….este priceless…

update: poftim de vezi aci

i need a vacation…

deci nu mai pot…că-mi vine să şi plâng cu lacrimi de copil…vorba “poetului”…

nu mai pot cu uşa de la bucătărie care e stricată şi care trebuie trântită de 430 de ori ca să se inchidă de îţi vine  să iei un topor şi s-o crăpi…

nu mai pot cu uniforma nene. asta e bomboana de pe tortul automatizat al vieţii mele. sună telefonul îl închid. sună al doilea telefon îl dau pe snooze care sună de fix 3 ori din fix 5 in 5 minute. mă dau jos din pat înjurând, mă uit în dreapta mea constat în fix fiecare dimineaţă că tot singură sunt şi deja mă apucă tristeţea.

mă duc la baie îmi pun fix aceeaşi cantitate de pastă de dinţi şi cu periuţa vârâtă în gură mă duc şi fac cafeaua care în 3 din 5 zile se varsă pe aragaz. fac un duş de fix 5 minute, fumez fix o ţigară în timp ce îmi întind fix aceeaşi cantitate de boială pe faţă. de regulă aici intervenea prima diversitate a zilei…cu ce dracu mă îmbrac la servici? eii bine cooperativa a avut grijă să mă scape de acest zbucium zilnic. şi îmi iau fix o cămaşă albă (pentru că aia din dotare este de tablă), fix aceeaşi fustă gri şobolan, fix aceeaşi cravată bleumarin cu care îmi vine să mă atârn în fiecare dimineaţă de tocul uşii de la intrarea în cooperativă, doar doar o să trag vreun semnal de alarmă.

nu mai pot nici cu femeia de servici a scării care aproximativ de două ori pe săptămână îmi spune cât de mult şi-a dorit să se facă poliţistă…cucoanăăăăă nu sunt senilă…încă…am înţeles…în plus, uită-te la faţa mea, ţi se pare că e vreo fericire?!

nu mai pot cu acest serviciu care s-a transformat într-un circ greu de suportat pentru un om întreg la cap, dapăi pentru unul ca mine…nu mai pot cu toţi oligofrenii care mişună slobozi plini de importanţă. nu mai pot cu toate babele rămase din paleolitic în zona de acţiune şi care întineresc pe zi ce trece pentru că te sug pe tine de energie…şi tu nu înţelegi de ce dracu te ofileşti ca o smochină. nu mai pot cu oameni în care te-ai încrezut ani şi care sunt obligaţi să plece spre alte zări  doar pentru a face loc altor fosile ale sistemului. nu mai pot cu noi care rămânem pe loc şi o sugem în cel mai firesc mod posibil contra modicei sume de 25 de milioane pe lună. nu mai pot că senzaţia că munceşti în zadar a devenit o certitudine.

nu mai pot cu echipa de fotbal a marilor succese care nu s-a mai reunit în complet de pe vremea când ne-a venit ideea să o formăm…drept pentru care la mult aşteptatul campionat din bulgaria vom juca probabil la abandon şi vom sta ca sconcşii la soare…drept pentru care renunţ şi la unul din puţinele lucruri care îmi mai produceau plăcere.

nu mai pot cu faptul că sunt în gaură a doua zi după ce am luat salariul şi plătesc toate hangaralele. nu mai pot să merg în parc în fiecare sâmbătă nu doar pentru că îmi face plăcere ci în special pentru că e moca.

nu mai pot cu oamenii din jurul meu care nu înţeleg fenomenul şi au în permanenţă senzaţia că exagerez. nu mai pot cu oamenii pricinoşi…botanişti din motive care mai de care mai puerile…nu mai pot duce responsabilitatea bunei dispoziţii a altora din jurul meu când eu însumi sunt muci. cu oamenii cărora le spui de 1 miliard de ori ceva şi înţeleg exact invers doar pentru că aleg să creadă că faci vreun joc erotic. nu mai pot cu oamenii care îmi spun că banii nu aduc fericirea dar ei îşi permit absolut orice…cu oameni plini de sfaturi dar care nu au trăit nicio secundă în viaţa mea. nu mai pot cu oamenii optimişti care fredonează toată ziua.

nu mai pot să nu mai am răbdare să văd finalul unui film…să citesc mai mult de 10 pagini dintr-o carte…să stau de vorbă cu oameni “normali”…să ascult…să vorbesc…

…să-mi mai pun un pahar de vin….

…aşa…

nu mai pot să fac exact acelaşi lucru în fiecare zi.

nu mai pot să mănânc numai frunze timp de o săptămâţnă şi să nu slăbesc 1 gram….

nu mai pot cu internetul şi atât.

nu mai pot să fumez de draci un pachet jumate de ţigări pe zi…dar totuşi asta fac.

nu mai pot doar eu cu mine.

nu mai pot singură.

vreau o vacanţă departe de toată demenţa care mă îmbolnăveşte mai rău decât sunt deja…vreau în pustietate departe de toată lumea…nu mai vreau pe nimeni în jurul meu în afara acelora care joacă în acelaşi film cu mine…

vreau să-mi iau lumea în cap…

susţin parada gay…

…printre altele…şi nu pentru că lately sunt gică contra no matter what.  şi le susţin şi drepturile…şi nu pentru că deja mă gândesc serios să mă “convertesc” la lesbianism. ci pentru că mi se pare o aberaţie interzicerea căsătoriei între două persoane de acelaşi sex..sau măcar acel parteneriat înregistrat pe care, culmea noi, ca legislaţie, îl recunoaştem străinilor care vin şi unii mai bezmetici şi rămân, în mirifica noastră ţară.

descopăr acu pe net, că pe vremea lui cuza când ne inspiram de la francezi, mai mult decât în materie de poşeţi şi parfumuri, naţia noastră era mult mai tolerantă. iaca citat din codul omului, prevedere ce a rezistat se pare până la carol doi “Codul nostru penal actual a urmat sistemul Codului francez, adică actele sexuale contra naturii sunt din punct de vedere penal sancţionate în aceleaşi situaţiuni când devin pedepsibile şi relaţiile sexuale normale. Aşadar, numai atunci când se constată ca atare că actele au fost săvârşite cu violenţă (art. 263 CP) sau în aşa chip încât s-a adus un ultragiu public contra pudoarei (art. 262 CP), ele vor cădea sub rigorile legii penale”.

susţin parada gay pentru ca naomi şi alti/alte dezaxate/ţi nu reprezintă comunitatea gay. doar că noi suntem o naţie de tâmpiţi care promovează asemenea specii pentru rating, pentru ca mai apoi toţi bezmeticii să reducă absolut toţi homosexualii la asemenea descreierate/ţi…

unii zic că homosexualitatea este înăscută…ştiinţa spune că ba. io cred că adevărul este pe undeva pe la mijloc. că tot ştiinţa spune că în fiecare din noi zace câte o sămânţă de atracţie pentru pentru acelaşi sex…sămânţă care se recunoaşte şi apoi se dezvoltă, sau invers, în funcţie de mediu…probabil că sunt o gramadă de oameni care crapă cu asemenea porniri înfrânate din pricina modului de a gândi cu care au fost crescuţi ei şi cei din jurul lor.

citeam mai devreme pe cineva care se revolta oarecum la gândul că se duce cu copilul în parc şi ăla micu vede pe doi ţinându-se de mână. aoleu, dacă se duce la grădi şi îşi pupă colegul de bancă. mai oameni buni, eu cred ca ăştia mici sunt perspicaci şi că vorbesc 3 limbi la 3 ani dar până la o vârstă deşi asimilează orice nu au capacitatea de a şi înţelege. că de aia pentru mulţi povestea cu barza funcţioneaza şi după ce au văzut scene de sex la televizor pe care le reproduc dar nu le înţeleg.

şi dacă îl creşti pe ăla micu într-un bol de cristal ferit de asemenea adevăruri şi-apoi îl trimiţi la liceul militar ca să-şi continue educaţia rigida…si în timp ce face lupte greco romane intr-un cadru exclusiv masculin i se scoală ditamai ştromeleagul cand e călare pe colegul de trupă. ce dracu faci dacă îi mai şi place şi necunoaşterea lui îl face şi mai curios?! pariez că devine gay…îmi imaginez că unele instincte bat orice educaţie…şi dacă pierd îl transformă într-un frustrat şi un nehotărât în privinţa sexualităţii lui…

susţin parada gay pentru că are loc o dată pe an. pentru că e de fapt singurul drept pe care îl au şi pentru ăla tre să obţină 100 de autorizaţii.

susţin parada gay pentru că dacă ne vrem o naţie care tinde spre o civilizaţie occidentală tre să acceptăm că mai avem şi din ăştia printre noi…şi ar trebui să fim oarecum mulţumiţi că nu sunt atât de mulţi ca prin alte părţi…

susţin parada gay pentru că nu poţi refuza libertatea omului de a se exprima, libertatea de opţiune a fiecăruia, recunoaşterea unor drepturi pe care ar trebui să le aibă by default…ca noi toţi…dacă închizi ochii şi te prefaci că nu ăi vezi, dacă spui că nu ai nimic împotriva loc cu condişia să rămână sechestraţi în propriile lor case, dacă le negi întru-câtva existenţa…asta nu te face un libertin…nu înseamnă că îi accepţi…aşa cum nu înseamnă că ei nu există…că nu se manifestă…că nu îţi pot fi prieteni fără ca tu să ai habar….

susţin parada gay pentru că e singurul moment pentru mulţi dintre ei în care îşi recunosc orientarea fără teama că le  dă cineva ceva în cap..deşi…tot “noi” suntem cei agresivi, homofobi revoltaţi la maximum pentru că au îndrznit să-şi pună ştrasurile şi să iasă în miezul capitalei de altfel extrem de democrată şi liberă. atunci facem un marş paralel să îi putem huidui într-un cadru organizat şi autorizat să le futem câteva pietroaie în cap în numele normalităţii. pentru ca mai apoi să îi arătăm cu degetul şi să spunem…uite câte violenţă generează pârţarii dracului…

şi ce dacă sunt exchibiţionişti şi îşi pun rochiile cu paiete…jumate din bărbaţii de la liberty parade poartă peruci colorate, dar acolo e permis, că e o acţiune de oameni normali, right? şi ce dacă poartă pantofi cu tocuri , ce voi nu vă gătiţi în zi de sărbătoare?! sunt oameni care au joburi si poartă costume în timpul zilei, sunt femei care poartă cămăşi albe de corporatiste şi fac abstracţie de orientările lor în restul anului. parada gay e modul lor de a atrage atenţia. şi ştiu că nu ar avea nici un farmec dacă s-ar comporta ca nişte oameni normali şi în această zi. nu şi-ar atinge scopul…

iaca o mostră de olandezi…adevărul e că ai lor sunt mai trendy..

la noi…într-o ţară de prost gust, homesexualii cum am vrea să fie…?!

făr’ de titlu despre eurovizion

săptămâna asta m-am sleit de puteri la cooperativă. şi culmea e că n-am făcut mai nimic dar numai simplul peisaj şi toate acţiunile de pe acolo (şi de care mă oftic cu draci că nu mă pot revolta în public) m-au lăsat fără energie. asta ca un plus adus depresiei specifice perioadei care mă loveşte peste ceafă în mod constant…ceea ce mă face ori să nu mai scriu ori sa scriu cu “sânge pe pereţi”

anywas..grande spectacle, mai că-mi venea să mă ridic din pat să aplaud. rusnacii  s-au întrecut pe sine, demult n-am mai văzut aşa spectacol  fabulos. în plus anul ăsta parcă a fost concurs de muzică nu doar de umeri..craci, vânturi şi lumini ca în alţi ani.

brava băieţaşului din norvegia care a făcut o combinaţie reuşită luând spuma cu o melodie care nu e nici pe departe de geniu. versuri banale da uşor de reţinut şi de fredonat de la prima ascultare, o făţucă dragălaşă de puştan inocent numai bun de cântat despre basme, o vioară magică, o reputaţie de copil minune, asezonate cu două dragălaşe blonde în rochii de voal şi niste dansatori cu mişcări moscovite.

despre fetele din balcani care ştiu să se distreze, no comment. deşi totuşi cred că mai bine ne facem de căcat luând locul 19 decât să avem ghinionul să câştigăm dracului şi să nu fim în stare să organizăm toată tărăşenia…

totuşi după ce ne-am distrat copios anul ăsta… poate la anul ne apucăm şi de cântat..

rewind and then fast forward…1

rewind…

acum o săptămână ca tot românul de bună credinţă care e în trend m-am dus la mare de 1 mai…eu, doi colegi si 3/4 din toata românia probabil judecând după cât puhoi de lume mi-a fost dat să văd în vama veche. de 25 de ani  ma duc la mare si n-am văzut în viaţa mea atâta populaţie în acelaşi loc, am fi putut pune lejer de o revoluţie, de un free gigi ceva…

ştiu, e aşa un clişeu de căcat să te duci de 1 mai la mare, in general…şi în vamă în special. dar vă spun cu lacrimi în ochi că-mi place marea de mor şi-mi place cum se simte nisipul rece şi mi-era dor să miros sărat şi să mi se rupă de orice altceva măcar pentru câteva ore. şi mai mult de atât detest tot ce înseamnă altceva in ză land of choice, începând cu fitzele “bamboo’stice” de la mamaia şi terminând cu plictiseala letală din mangalia.

şi pentru că n-am posedat cazare am plecat vineri dimineaţă cu gandul să prindem răsăritul, pe care l-am pierdut pe undeva pe autostrada mirifică şi ne-am întors vineri noaptea. drept pentru care n-am avut timp să plec decât cu un început de scârbă de acolo.

pentru că vineri, vă jur, a fost atât de linişte şi de frumos…şi soare…şi bere…şi ne-am râs foarte mult şi-am făcut insolaţie…si-apoi o bubă în mijlocul botului…şi ne-am bronzat cu urme de başcheţi…dar am simţit apa şi scoicile şi albastru de mare neagră…şi ne-am râs din nou….si erau mulţi oameni îmbrăţişaţi în tăcere în jurul nostru şi copii voioşi şi una care işi înşira seringile în nisip dar pe ea am ignorat-o…

după care spre seară au început să se trezească cei mahmuri şi galagioşi şi toţi notoriştii dornici să circule cu 200km/h dacă s-ar purtea şi toţi terminaţii pământului…şi m-a apucat toată scârba din lume…şi-am plecat acasă…

fast forward…

rewind and then fast forward…2

rewind…

acum 2 săptămâni…Anathema şi Celelalte cuvinte pe post de preludiu. văzute, auzite, simţite graţie unei invitaţii pe care intr-un moment de maximă înţelepciune, am acceptat-o pe ultima sută de metri.

în ce grotă izolată oi fi trăit până acum de nu i-am văzut pe baieţii ăştia?

unii cârcotaşi spun că sunetul a fost dezastruos, că solistul era influenţat de nişte alcool (din nou) şi că eu am fost o stană de piatră.

eu mai indulgentă ca la orice prim contact aş spune că doar locaţia a fost prost aleasă (mi se pare a fi dintr-un alt film un concert rock la sala palatului), sunetul conform urechilor mele neprofesioniste care l-au perceput a fost ok iar eu am fost ca o stană de piatră pentru că eram prea hipnotizată ca să nu rămân pironită urmărind ce se derula în faţa ochilor mei. iar solistul beat e by default la concertele rock…

mulţumiri şi pe această cale “invitatorului” care are pe blogul propriu 3/4 din concert (cu precizarea că pe înregistrare sunetul e într-adevăr înrozitor)…iar aci cu un sunet mult mai bun o melodie numai bună pentru o mimoză într-o continuă suferinţă ca mine…

fast forward…

3 în 1

de ascultat….de văzut…de citit…pentru cei ca mine care le-au ratat acu’ 9 ani…

bono

milla jovovich…mel gibson…jeremy davies

salman rushdie

du-te…şi atât…

mi-am zis că trebuie să mă bucur de zi şi de mine…mi-am reptat că n-am nici un motiv să mă grăbesc spre casă şi mi-am zis că trebuie să-mi inving teama într-o zi de vineri.

şi-am mers cu el în gând străbătând străzi cu miros de tei…şi-am zăbovit privind cu jind la cuplurile ce împărţeau acelaşi zâmbet..mi-era dor de aglomeraţia din piata romană şi-am străbătut zâmbind cu teamă trotuarele colorate…

m-am trezit în faţa străzii şi m-a apucat frica. dacă aveam să-l întânesc. am refuzat atâtea luni să mai ajung acolo. mi-am găsit scuze luni la rând să nu mă prindă lumina zilei dezgolită de toate. ce dracu căutam acolo…singură…

m-am oprit în faţa semaforului neştiind dacă să traversez sau nu…am dat înapoi un pas şi mi-am muşcat buzele până la sânge ca să mă asigur că nu-mi va scăpa niciun urlet de deznădejde.

dar m-am lăsat purtată de valul de indiferenţă şi grabă al oamenilor din jurul meu şi-am traversat spre un trotuar pe care lumea calcă în picioare atât de multe nopţi ale vieţii mele. vântul trebuie că a purtat prin toate colţurile şi zâmbetul şi lacrimile şi demnitatea mea. pentru restul nu e decât o stradă din romană.

am privit pentru o secundă balconul acela şi am păşit hotărâtă inainte rugându-mă să nu-i întâlnesc nici măcar umbra…pentru ca mai apoi să-mi port purta sufletul în voie ştiind că el nu mai există acolo..

şi m-a invadat siguranţa unei absenţe pe care m-am convins să o doresc…şi mi-am încetinit pasul bucurându-mă de priveliştea banală a unei după amiezi aglomerate. am trecut pe lângă “mama” şi-am constatat că mi-e foame apoi pe lângă galeron gândindu-mă că a trecut ceva vreme de când n-am mai împărţit o bere acolo…şi m-am strâmbat înconştient la mârlanii ce se lăfăiau în scaune la turabo…mi-am îndreptat paşii spre operă urmărind cu interes o duduie extrem de bine îmbrăcată…îmi învinsesem fobia…

şi-apoi timpul s-a oprit în loc. cineva a spus stop cadru sângelui care îmi alimeenta creierul şi am simţit două mâini reci şi răzbunătoare sugrumându-mă şi lăsându-mă fără aer.

l-am văzut pe acel trotuar insipid pe care îmi era atât de teamă că o să-l întâlnesc, şi l-am văzut întorcându-mi spatele şi fugind…ca în atât de multe alte rânduri…i-am văzut urmele laşităţii lăsate în spate. l-am văzut ascunzându-se în spatele unor lentile negre în faţa unei vitrine privind la golul din el şi aşteptând ca privirea mea să treacă mângâindu-i în tăcere pielea rece. îmi dorisem în atâtea nopţi să-l revăd şi în tot atâtea zile să nu se întâmple.

ar fi trebuit să rămân pironită contemplându-l…înconjurată de toate fantomele care dansau hidos în jurul meu. în schimb mi-am scurtcircuitat creierul şi-am traversat inconştientă de parcă cineva m-ar fi teleghidat haotic cu o telecomandă ruginită.

m-am trezit la realitatea din jurul meu când am simţit răceala fierului unui autobuz ce frânase la 10 cm în faţa nebuniei mele. m-am oprit şi am zâmbit ironic la gândul că aş fi putut crăpa la 1 metru de el…sforţarea de a-mi evita prezenţa oricum l-ar fi scutut de a fi părtaş…şi de data asta…

am supravieţuit…şi am murit privindu-l…

ce faci?

mă duc spre casă!

du-te!!!

si-atât…a mers mai departe…cu paşi legănaţi…de om nepăsător. scuturând din cap pentru asi face nevăzute gândurile.

eu?! am rămas locului privind înainte…cu bucuria unei revederi înţepenită între gene. cu o îmbrăţişare nerostită. cu dor închis între palme. cu un strigăt ce-mi ghilotina sufletul. cu timpul furat.

sigur că poţi îndesa dorinţe …cuvinte …lacrimi …luni … dimineţi …promisiuni …tovărăşie …insule …încredere …dor …drag ….flamă …melancolie …muzici şi dantelărie …oase rupte …linii albastre ….genunghi scrijeliţi …toate câte au fost în jurul şi împrejurul unei fiinţe …în câteva cuvinte seci. sigur că poţi reduce un om care a fost parte a gândurilor tale la un străin întâlnit pe un trotuar insipid. sigur că poţi preface ce ai avut vreodată într-un nimic prezent.

doar eu trebuie să mai învăţ asta…